Potrivit unui comunicat al ANPC, în urma unei sesizări primite de la un consumator, comisarii din cadrul Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Sector 1 au făcut un control la Clinica Dr. Delia Theiss.
Aceștia au constatat lipsa autorizației pentru desfășurarea activității de prestări servicii de înfrumusețare și întreținere corporală, utilizarea unor produse cu termenul de valabilitate expirat, identificarea unor pungi cu instrumentar sterilizat a căror valabilitate era depășită sau practicarea unor prețuri/tarife exprimate în euro.
De asemenea, potrivit ANPC, o altă neregulă constă în „promovarea serviciilor prin intermediul unor mesaje și afirmații a căror veridicitate nu a putut fi demonstrată de operatorul economic, fapt ce influențează decizia de achiziționare a serviciilor de către consumator și constituie o practică comercială incorectă”.
Pentru abaterile constatate a fost aplicată o amendă de 55.000 lei.
Totodată, au fost transmise adrese către alte instituții în vederea extinderii controlului.