Profesorul Peter Coles de la Harvard Business School susţine un program de negociere pentru managerii şi antreprenorii români

Fundaţia Post-Privatizare organiza la Bucureşti, între 23 şi 25 mai, programul “Negotiation and Strategic Decision Making”, pentru directorii executivi şi managerii de companii care doresc să-şi dezvolte business-ul prin intermediul strategiilor eficiente de negociere.

97 afișări
Imaginea articolului Profesorul Peter Coles de la Harvard Business School susţine un program de negociere pentru managerii şi antreprenorii români

Profesorul Peter Coles de la Harvard Business School susţine un program de negociere pentru managerii şi antreprenorii români

Programul foloseşte stilurile de predare dezvoltate şi perfecţionate de Harvard Business School, recunoscută pentru cei peste 100 de ani de experienţă în educarea managerilor. Această abordare este recunoscută la nivel mondial datorită utilizarii a trei metode de predare: studii de caz, simularea rolurilor şi prelegeri asupra celor mai noi teorii din domeniu.

În contextul actual, în care diseminarea informaţiei se realizează la o viteză incredibilă, companiile se lovesc adesea de situaţii în care trebuie să ia decizii importante care le vor afecta pentru totdeauna capacitatea de a se dezvolta. Tocmai din acest motiv, este deosebit de important ca un antreprenor să stăpânească diferite strategii de negociere care îi vor permite să acţioneze astfel încât compania pe care o conduc să se dezvolte în mod eficient.

Ceea ce trebuie orice om de afaceri să înţeleagă este faptul că pregătirea din sfera negocierii ar trebui să vizeze orice manager, indiferent de domeniul în care activează. Conform lui Peter Coles negocierea este “cea mai valoroasă şi practică abilitate pentru directorii zilelor noastre, influenţând deciziile luate zilnic sau la intervale de câteva ore şi care sunt relevante în orice profesie. Pe de altă parte, managerii rareori caută să se antreneze pentru a-şi îmbunătăţi această abilitate, preferând să apeleze la intuiţie sau, în cel mai rău caz, ignorând complet acest aspect.”

De asemenea, procesul de negociere se realizează conform unor standarde ştiinţifice, dar şi raţionale. În plus, în urma pregătirii, “managerii antrenaţi vor diseca negocierea prin considerarea părţilor implicate, identificarea obiectivelor şi stimulentelor şi prin pregătirea punctelor de vedere astfel încât să maximizeze puterea de convingere. Teoriile simple le permit acestora să realizeze strategii competitive şi cooperative, reuşind, în acelaşi timp, să prezică rezultatele acestor interacţiuni strategice”, mai menţionează Coles.

În cadrul cursului de negociere susţinut de Peter Coles, participanţii vor analiza tocmai astfel de exemple reale şi vor fi puşi în situaţia de a elabora o strategie de negociere şi de a lua cele mai bune decizii pentru a atinge obiectivele dorite. Unul dintre studiile de caz realizate de profesorul de la Harvard Business School se referă la compania Birchbox Inc. care a fost pusă în faţa unei provocări: să accepe să fie preluată de o companie mare. “Achiziţionarea unui competitor mare ar permite companiei să se extindă rapid. Însă, în acelaşi timp, prin această iniţiativă ar putea fi încurajaţi alţi copiatori să intre pe piaţă în speranţa că vor fi achizitionaţi. Încheierea unei inţelegeri care să protejeze interesele pe termen lung va fi un punct critic”, a adăugat Peter Coles.

Dincolo de informaţiile de tip teoretic pe care le prezintă acest program (cum se realizează o ofertă introductivă, care sunt cele mai întâlnite prejudecăţi psihologice şi erori de luare de decizii, etica în negocieri, etc.), pe parcursul celor trei zile ale sesiunii intensive de mentorat, participanţii vor învăţa cadrul cheie pentru negociere şi vor pune în practică toate cunoştinţele dobândite, în cadrul unor simulări interactive. Acestea se referă la negocierile de tip multi-party sau dintr-o poziţie slabă şi se va urmări şi încercarea de construire de parteneriate câştigătoare. În plus cursul are în vedere şi examinarea licitaţiilor şi analizarea unui studiu de caz despre negocierea în situaţiile de criză, dar şi procesul pe care trebuie să îl urmeze un manager în momentul în care se iau decizii critice spontane.

Pentru mai multe informaţii despre agendă şi modalităţile de înscriere puteţi accesa: http://www.postprivatizare.ro/english/entrepreneurial-developement/projects/negotiation-and-strategic-decision-making/

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici