Prima pagină » Social » Protecţia Consumatorului, avertisment: Încă 9 tipuri de măşti de protecţie de pe piaţă sunt neconforme

Protecţia Consumatorului, avertisment: Încă 9 tipuri de măşti de protecţie de pe piaţă sunt neconforme

ANPC anunţă că încă nouă notificări, între care trei ale României în ceea ce priveşte alerte de măşti neconforme de pe piaţă au fost preluate de RAPEX.
Protecţia Consumatorului, avertisment: Încă 9 tipuri de măşti de protecţie de pe piaţă sunt neconforme
Andreea Tobias
28 dec. 2020, 10:40, Social

Sistemul de alertă rapidă pentru produse nealimentare al Uniunii Europene – RAPEX a validat alte 9 alerte, în ceea ce priveşte măştile aflate la comercializare în ţările Uniunii Europene, dintre care 3 aparţin României.

Acestea au fost semnalate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), instituţie abilitată să reprezinte România în cazul produselor nealimentare la RAPEX.

În urma acestei validări, nu mai puţin de 21 de alerte referitoare la măştile comercializate pe teritoriul UE vin din România.

„Numărul important de alerte validate de Sistemul RAPEX, în ceea ce priveşte măştile comercializate în România şi, posibil, şi în alte ţări membre UE, demonstrează eficienţa muncii depuse de Direcţia de Control şi Supraveghere Piaţă a ANPC, realizată chiar în condiţii dificile impuse de tarele acestui an marcat de pandemie. Acest lucru, precum şi întreaga noastră activitate, îi asigură pe consumatorii români că prioritatea noastră este, ca întotdeauna, respectarea cu stricteţe a legii şi a drepturilor lor de către operatorii economici”, a declarat Eduardt Cozminschi, Preşedintele ANPC.

ANPC supraveghează permanent piaţa de bunuri şi servicii, mai ales cele necesare în acestă perioadă marcată de Covid-19, proces care va continua până când pericolul pandemic se va fi sfârşit şi îi avertizează, pe acestă cale, pe operatorii economici din domeniu ca, înainte de a introduce la comercializare astfel de produse, să consulte site-urile ANPC şi pe cel al Comisiei Europene pentru a se asigura că acestea nu figurează la capitolul „produse interzise comercializării”.

Recomandarea video

Procurorul CSM Claudiu Sandu, atac la președintele Nicușor Dan: ”Dacă suntem toți corupți, nu mai este nimeni corupt” / ”Credeam că un președinte trebuie să lupte din prima zi cu pericolul corupției”
G4Media
GSP dezvăluie dezastrul de pe Arena Națională, care i-a fost ascuns lui Ciprian Ciucu: „Șefii nu ne lasă să-i spunem primarului!”
GSP.ro
PSD îl somează pe Ilie Bolojan să discute cu fermierii: „Domnule Bolojan, dialogul cu reprezentanții fermierilor este singura soluție pentru a opri escaladarea conflictului!”. Nu doar să luați act formal de revendicări prin hârtii
Gandul
Băieții Mădălinei Apostol, răpuși de durere la priveghi! Mama iubitei lui Nick Rădoi și-a făcut apariția în baston
Cancan
Adevărul despre Tavi Popescu la FCSB. A consumat gaz ilariant, a fost acoperit de club și îndepărtat din acest motiv? EXCLUSIV
Prosport
PISA 2025, cronica unui dezastru anunțat. Cum explică o profesoară de Limba Română analfabetismul funcțional al elevilor români: „Suferă de lene cognitivă, gândesc șablonizat și le place”
Libertatea
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
CSID
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia