Protest în Piaţa Universităţii faţă de decizia privind CNSAS

Peste trei sute de persoane s-au adunat, duminică după-amiază, în Piaţa Universităţii din Capitală, pentru a protesta faţă de decizia judecătorilor Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea funcţionării Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

1 afișare
Imaginea articolului Protest în Piaţa Universităţii faţă de decizia privind CNSAS

Protest în Piaţa Universităţii faţă de decizia privind CNSAS

Manifestanţii, care s-au adunat în jurul fântânii de lângă Institutul de Arhitectură, poartă un banner cu o caricatură care îl prezintă pe fostul preşedinte Ion Iliescu în spatele unor gratii. Pe partea stângă a bannerului este scris în engleză "This is the father of all the burglars from Ramania", iar pe partea dreaptă "Iliescu-guilty for the death of 1200 people of the romanian revolution".

Pe un alt banner este afişat mesajul "În România există corupţie, dar nu sunt corupţi".

Un grup de 15 tineri s-a alăturat protestatarilor purtând afişe cu figurile celor deconspiraţi de CNSAS. Ei se plimbă prin mulţime fără să spună nimic.

Ca urmare a deciziei de joi, mai multe organizaţii nonguvernamentale au cerut revocarea judecătorilor Curţii Constituţionale (CC) ca urmare a deciziei privind neconstituţionalitatea funcţionării CNSAS, la opt ani de la adoptarea Legii 187/1999, precum şi revocarea Avocatului Poporului care nu a reprezentat interesele poporului în acest caz.

Protestatarii solicită membrilor CNSAS să facă publice de urgenţă informaţiile pe care le au despre eventuala colaborare sau apartenenţă a magistraţilor, inclusiv a judecătorilor Curţii Constituţionale, la fosta Securitate.

În urma Deciziei 51/2008 a Curţii Constituţionale prin care a declarat ca fiind neconstituţionale dispoziţiile Legii 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, care produce o adevarată restauraţie a regimului comunist, mai multe organizaţii solicită - într-un protest remis agenţiei MEDIAFAX, Guvernului, Parlamentului şi presedintelui iniţierea şi adoptarea de urgenţă a măsurilor legale care să permită continuarea mecanismului de deconspirare a Securităţii (poliţiei politice comuniste) şi a colaboratorilor acesteia, precum şi gestionarea arhivelor fostei Securităţi.

Organizaţii precum Asociaţia 21 Decembrie, Fundaţia "Gheorghe Ursu", Asociaţia Revoluţionarilor fără Privilegii, Grupul pentru Dialog Social, Asociaţia Pro Democraţia, Alianţa Civică, Institutul de Politici Publice, Fundaţia Memorialul Durerii, Agenţia de Monitorizare a Presei, Miliţia Spirituală, Centrul pentru Jurnalism Independent, Liga PRO EUROPA, Blocul Naţional Sindical "consideră ca Decizia CC subminează principiile şi fundamentele statului de drept şi reprezintă o întoarcere la practicile regimului comunist".

Totodată, printr-un protest comunicat presei, organizaţiile cer revocarea membrilor Curţii Constituţionale. "Organizaţiile semnatare susţin funcţionarea instituţiilor democratice, inclusiv a instituţiei Curţii Constituţionale, dar considera ca prin Decizia nr.51/2008 judecătorii CC au acţionat imoral, incompetent şi împotriva instituţiilor statului de drept. În motivarea Deciziei nr 51/2008, judecătorii CCR fac confuzii grave cu privire la fundamentele statului de drept", se arată în protest.

În acelaşi timp, organizaţiile solicită revocarea imediată a Avocatului Poporului, care prin argumentele de susţinere a neconstituţionalităţii Legii 187/1999 nu a reprezentat interesele poporului, interzicand cetătenilor dreptul de a avea acces la propriul dosar. Avocatul Poporului a susţinut în şedinţa Curţii Constituţionale ca "excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, dispoziţiile legale atacate conţinând un venin neconstituţional".

Membrii organizaţiilor, veniţi să protesteze în Piaţa Universităţii, spun că vor renunţa la acţiune doar după rezolvarea solicitărilor lor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici