Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au început marți proteste față de proiectul legii pensiilor magistraților. Printre altele, s-a suspendat activitatea de urmărire penală, dar și activitățile cu publicul.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Adunarea Generală a procurorilor s-a întrunitit marți în vederea exprimării unui punct de vedere referitor la proiectul de act normativ privind modificarea pensiilor de serviciu și la măsurile necesare în vederea protejării statutului magistraților și a independenței justiției.
În unanimitate s-a decis că proiectul de lege nu rezolvă niciuna dintre inechitățile sociale la care actorii politici fac referire în discursul public, acesta este în contradicție vădită cu obiectivele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și prin Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar 2022 – 2025, că proiectul este expresia instabilității legislative și a lipsei de predictibilitate, este elaborat în lipsa unei fundamentări reale și a unor studii de impact și că din acesta lipsește o etapizare reală și măsuri tranzitorii adecvate.
„În acord cu dispozițiile obligatorii ale Curții de Justiţie a U.E., s-a apreciat că pensia magistratului nu trebuie să fie contributivă, ci trebuie sa aibă un cuantum cât mai apropiat de ultimul salariu în plată al magistratului (CJUE, Cauza C-762/23, din 5 iunie 2025)”, au mai decis procurorii.
Adunarea Generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să avizeze negativ proiectul de act normativ privind modificarea statutului magistraților.
„În lumina reformei recente prin Legea nr. 282/2023 — care a introdus plafonarea pensiilor, clarificarea bazei de calcul și calendarul de creștere a vârstei de pensionare — nu se impune nicio nouă intervenție legislativă în acest moment, înainte de a evalua riguros impactul măsurilor deja adoptate. De asemenea, având în vedere cele arătate anterior, faptul că proiectul de lege propus nu rezolvă inechitățile sociale, ci reprezintă o presiune suplimentară și nenecesară asupra sistemului de justiție și o diversiune menită să distragă atenția opiniei publice de la celelalte măsuri fiscal – bugetare adoptate în cursul acestui an, s-a hotărât adoptarea unei forme de protest față de modificările legislative propuse prin proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu”, se mai spune în comunicat.
Astfel, s-a decis suspendarea activității de urmărire penală a procurorilor, cu excepția activităților necesare în dosarele de urmărire penală în care s-au dispus sau se preconizează dispunerea măsurilor preventive privative de libertate, suspendarea activității de supraveghere a urmăririi penale de către procuror în dosarele penale, cu excepția celor în care s-au dispus sau se preconizează dispunerea măsurilor preventive privative de libertate, suspendarea activității de primire a dosarelor penale în care organele de cercetare penală formulează propuneri de terminare a urmăririi penale, respectiv de luare a unor măsuri procesuale, suspendarea activității procurorilor din cadrul secțiilor judiciare referitoare la participarea la judecarea cauzelor și formularea concluziilor, cu excepția concluziilor privind măsurile preventive și concluziilor în dosarele civile având ca obiect emiterea ordinelor de protecție, suspendarea activității de soluționare a plângerilor formulate împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată, suspendarea activității de soluționare a cererilor formulate de părți sau de alte instituții, suspendarea oricăror alte activități conexe activității de urmărire penală (inclusiv a soluționării cererilor de prelungire a dreptului de circulație) și suspendarea activității cu publicul și de primire în audiență.
Protestul a început marți și va continua pe durată nedeterminată, „până la retragerea propunerii legislative de către inițiatorii acesteia”.