Protestatarul Marian „Ceauşescu”, amendat pentru injurii aduse preşedintelui Klaus Iohannis

Un protestatar care-i reproşa pe trotuar lui Klaus Iohannis nerespectarea promisiunilor făcute când a cerut votul oamenilor a fost luat de jandarmi, dus la Secţia 3 de Poliţie şi amendat cu 300 de lei pentru „injurii“.

1634 afișări
Imaginea articolului Protestatarul Marian „Ceauşescu”, amendat pentru injurii aduse preşedintelui Klaus Iohannis

Sursa foto: Facebook

„Sunt la Secţia 3, unde am fost adus să mi se înmâneze o amendă de 300 de lei pentru că, surpriză, după ce l-am apostrofat pe primul turist (...) al ţării, imediat s-a primit ordin de la Mastan, şeful Jandarmeriei, sau de la dl. Pahonţu - SPP să fiu luat de acolo pentru că, culmea, perturb liniştea primului turist”, a spus Marian Moroşanu, cunoscut sub pseudonimul Ceauşescu.

El a anunţat că va contesta amenda în instanţă.

„Pe mine nu mă sperie, pentru că eu în 89 am stat în faţa gloanţelor, am ascultat simfonia gloanţelor, simfonia bâtelor. Să-mi fie acum frică de o amendă? Nu! Nu mi-este frică de amenzi”, a adaugat Moroşanu.

El i-a adresat reproşuri lui Klaus Iohannis, în timp ce ajungea la Cercul Militar naţional pentru a participa la evenimentul care marca 20 de ani de la aderarea României la NATO.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici