PSD anunţă că mută fonduri de la servicii la sănătate: Dacă îşi restrâng activitatea la atribuţiile legii se vor descurca cu mai puţini bani

Social-democraţii au susţinut, luni pe Facebook, că serviciile secrete, care s-au ocupat în ultimii ani mai mult cu protocoale secrete şi ilegale, se vor descurca foarte bine şi cu mai puţini bani dacă îşi restrâng activitatea strict la atribuţiile legii.

687 afișări
Imaginea articolului PSD anunţă că mută fonduri de la servicii la sănătate: Dacă îşi restrâng activitatea la atribuţiile legii se vor descurca cu mai puţini bani

PSD:Dacă serviciile îşi restrâng activitatea la atribuţiile legii se vor descurca cu mai puţini bani

„MAI MULŢI BANI PENTRU SĂNĂTATEA COPIILOR, MAI PUŢINI PENTRU PRACTICILE NESĂNĂTOASE ALE SERVICIILOR. Decizia politică de ieri a PSD a fost de a pune copiii şi sănătatea înaintea serviciilor secrete, care în ultimii ani s-au ocupat mai mult de protocoalele secrete ilegale decât de apărarea securităţii naţionale.

Dacă îşi vor restrânge activitatea strict la atribuţiile prevăzute în lege se vor descurca foarte bine cu mai puţini bani, iar diferenţa poate fi transferată la programele naţionale de sănătate pentru copii”, precizează, luni, social-democraţii pe pagina de Facebook a PSD.

Liviu Dragnea a spus, duminică seară, după discuţiile despre buget, că intenţionează ca o sumă importantă din fondurile serviciilor secrete să ajungă la Sănătate, pentru programele destinate copiilor, precum alocarea de vitamina D sau schemele pentru diabetici.

Bugetele Serviciului Român de Informaţii, al Serviciului de Informaţii Externe, al Serviciului de Protocol şi Pază şi al Servicului de Telecomunicaţii speciale au creşteri, conform proiectului de buget cuprinse între 4,8% şi 69% faţă de anul trecut.

Conform proiectului, bugetul SRI este de 2,4 miliarde lei, cu o creştere de 4,8% faţă de anul trecut, cel al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale de 604 milioane lei, cu o creştere de 69%, bugetul SPP de 233 milioane lei, în creştere cu 20% iar bugetul SIE de 309 milioane lei, în creştere cu 8,5%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici