PSD cere Curţii de Apel Bucureşti suspendarea procesului verbal al BEC privind rezultatul alegerilor

PSD a depus, joi, la Curtea de Apel Bucureşti o cerere privind suspendarea procesului verbal al Biroului Electoral Central privind rezultatul final al alegerilor prezidenţiale din 6 decembrie, a declarat, pentru MEDIAFAX, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea.

25 afișări
Imaginea articolului PSD cere Curţii de Apel Bucureşti suspendarea procesului verbal al BEC privind rezultatul alegerilor

PSD cere Curţii de Apel Bucureşti suspendarea procesului verbal al BEC privind rezultatul alegerilor (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

Cererea PSD a fost înregistrată la Secţia a VIII-a de Contencios Administrativ şi Fiscal a Curţii de Apel Bucureşti şi va fi luată în discuţie de instanţă vineri dimineaţă, potrivit unor surse judiciare.

Biroul Electoral Central a încheiat, miercuri seară, centralizarea datelor privind scrutinul de duminică, Traian Băsescu fiind candidatul ales, cu 5.275.808 de voturi valabil exprimate. Liderul PSD Mircea Geoană a obţinut 5.205.760 de voturi valabil exprimate, potrivit purtătorului de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ.

Procesul verbal privind rezultatul alegerilor, semnat de toţi membrii BEC în afară de reprezentanţii PSD+PC, PNL şi PRM, a fost transmis, miercuri seară, Curţii Constituţionale (CC), pentru validarea scrutinului.

PSD a depus, marţi, la Curtea Constituţională, o cerere de anulare a turului al doilea al alegerilor prezidenţiale şi de repetare a scrutinului.

Miercuri, PSD a înaintat Curţii Constituţionale probele privind fraudarea alegerilor, documentele fiind depozitate, conform unor surse, în două cutii, au anunţat oficiali.

Curtea Constituţională a anunţat, joi, că au fost constituite colective comune de lucru din judecători şi magistraţi-asistenţi pentru examinarea dosarelor primite de la BEC, în vederea validării alegerilor prezidenţiale din 6 decembrie, contestaţiile referitoare la scrutin urmând a fi examinate în şedinţe ulterioare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici