Răzvan Cuc, declaraţie îndrăzneaţă: „Constructorii neserioşi trebuie să primească o palmă. Nu putem să mai tolerăm şmecherii”

Comentând situaţia lucrărilor de la Lotul 3 al autostrăzii Logoj-Deva, ministrul Transporturilor Răzvan Cuc, a declarat că în conturile CNAIR există acum cei 80 de milioane de lei din executarea garanţiilor, „o palmă pentru constructorii neserioşi" care nu respectă contractele în România.

1100 afișări
Imaginea articolului Răzvan Cuc, declaraţie îndrăzneaţă: „Constructorii neserioşi trebuie să primească o palmă. Nu putem să mai tolerăm şmecherii”

Cuc, despre Lotul 3, Lugoj-Deva: "Constructorii neserioaşi trebuie să primească o palmă"

„La un moment dat toţi constructorii neserioaşi trebuie să primească, aş spune, o palmă. Pentru că România trebuie să aplice exact clauzele contractuale. Nu respecţi calitatea, nu respecţi termenul limită, ai o problemă. Şi cred că asta trebuie să facă orice ministru al Transporturilor care este în deplinătatea facultăţilor mintale, când vine vorba de infrastructura din România. Nu putem să mai tolerăm şmecherii", a declarat Răzvan Cuc.

Ministrul a explicat că informaţiile pe baza cărora nu a acceptat recepţia Lotului 3 de la Lugoj Deva s-au dovedit justificate, iar CNAIR-ul a încasat banii din executarea garanţiilor.

„Au apărut acele fisuri pentru care nu am dat în trafic autostrada, deci informaţiile pe care eu le-am primit de la CNAIR au fost reale şi fundamentate. Tot ce pot să spun în momentul de faţă, în conturile CNAIR-ului au intrat undeva la 80 de milioane, bani din garanţiile care trebuia executate conform graficului pentru neaplicarea condiţiilor cotractuale", a declarat Cuc.

Răzvan Cuc nu are un termen în care se vor relua lucrările sau în care va fi gata expertiza care va permite continuarea acestora. „Aşteptăm expertiza, şi după ce vine expertiza...", a spus ministul.

Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a cerut conducerii CNAIR o expertiză privind fisurile apărute la lotul 3 al austostrăzii Lugoj-Deva.

CNAIR a executat la jumătatea lunii septembrie garanţia constructorului lotului 3 al autostrăzii, înainte de pronunţarea deciziei tribunalului prin care se suspenda executarea. La finele lunii august ministrul Cuc a decis rezilierea contractului cu constructorul spaniol, după identificarea a 60 de neconformităţi, printre care cedări de terasament sau fisuri longitudinale şi transversale. Compania de Autostrăzi a emis o factură de penalităţi pentru neremedierea unor conformităţi în timpii în care trebuiau să remedieze şi pentru întârzierile din contract, în valoare de 73 de milioane de lei, iar valoarea garanţiei de bună execuţie a contractului este de 58 de milioane de lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici