Record de pacienţi la Ortopedie Arad, într-o singură noapte. Medicii au operat fără întrerupere

28 de pacienţi cu afecţiuni ortopedice au ajuns la Unitatea Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad în noaptea de vineri spre sâmbătă.

2080 afișări
Imaginea articolului Record de pacienţi la Ortopedie Arad, într-o singură noapte. Medicii au operat fără întrerupere

Record de pacienţi la Ortopedie Arad, într-o singură noapte. Medicii au operat fără întrerupere

Cei 28 de pacienţi au venit la spital având fracturi, entorse şi luxaţii.

Şapte dintre aceştia au rămas internaţi în Secţia Clinică Ortopedie şi Traumatologie.

Medicul de gardă Roland Fazakas şi medicul rezident de ortopedie Sergiu Sima au operat de la ora 19.00 până dimineaţa.

„Am avut parte de o gardă foarte grea, cu 28 de pacienţi care au avut nevoie de intervenţii şi tratament de specialitate. Cei mai mulţi au suferit traumatisme în urma alunecării pe gheaţă. Am avut patru pacienţi cu fracturi de şold şi bazin, o fractură de gambă, cinci entorse de genunchi cu diferite leziuni de ligamente, cinci fracturi de humerus proximal, cinci fracturi de epifiză distală de radius care au necesitat reducere ortopedică şi imobilizare. Alţi trei pacienţi care au ajuns, consecutiv, aseară, au necesitat intervenţie chirurgicală de urgenţă, fiind diagnosticaţi cu fractură de gleznă”, a explicat Roland Fazakas, medic specialist în ortopedie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
ortopedie,
pacienţi,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici