Referat DNA: Senatorul Cordoş şi-a trimis fiica, după percheziţii, să ascundă o geantă cu acte

Senatorul Alexandru Cordoş şi-a trimis fiica, după ce aflat de percheziţiile de la Spitalul Judeţean Cluj, să ascundă la o prietenă o geantă cu acte, recuperată ulterior de procurori, care susţin în referatul de propunere a arestării soţiei parlamentarului că se încearcă împiedicarea anchetei penale

834 afișări
Imaginea articolului Referat DNA: Senatorul Cordoş şi-a trimis fiica, după percheziţii, să ascundă o geantă cu acte

Referat DNA: Senatorul Cordoş şi-a trimis fiica, după percheziţii, să ascundă o geantă cu acte (Imagine: Thomas Campean/Mediafax Foto)

Procurorii anticuropţie susţin, în referatul cu propunerea de arestare preventivă a Mihaielei Cordoş, că există suspiciunea potrivit căreia se încearcă împiedicarea desfăşurării normale a anchetei penale, prin ascunderea unor mijloace de probe incriminatoare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"După ce organele de urmărire penală s-au deplasat la biroul inculpatei Mihaiela Cordoş, iar membrii familiei au aflat de acţiunea organelor de urmărire penală, în vederea ascunderii unor mijloace de probă, de îndată, la solicitarea lui Alexandru Cordoş, Andreea Alexandra Cordoş s-a deplasat în comuna Floreşti, la locuinţa unei prietene, unde a dus, spre a fi ascunsă, o geantă cu mai multe bunuri. Există suspiciunea reală că în geanta respectivă sunt înscrisuri sau bunuri care au legătură cu activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatei Mihaiela Cordoş. Având în vedere cele expuse, există o suspiciune reală că se încearcă împiedicarea desfăşurării normale a anchetei penale, prin ascunderea unor mijloace de probe incriminatoare pentru inculpată”, se arată în referat.

Procurorii, care au recuperat geanta, susţin că după desigilarea acesteia au fost identificate, printre altele, documente referitoare la împrumuturile contractate de Mihaiela Cordoş pe numele mai multor persoane, "aspecte care se coroborează cu o serie de convorbiri telefonice redate în procesele-verbale de certificare”.

"În mod evident, s-a dorit ascunderea acestor documente, deoarece există suspiciunea reală că o parte din valoarea creditelor a fost achitată cu sume provenind din activitatea infracţională desfăşurată de inculpată. De asemenea, au fost identificate înscrisuri referitoare la o parte din cumpărătorii de influenţă menţionaţi”, arată procurorii anticuropţie.

De asemenea, aceştia susţin că joi, în ziua percheziţiei la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, mama Mihaielei Cordoş, Nastasia Bara, a vorbit la telefon cu fiica acesteia, Adriana Gabriela Rus, "solicitându-i să vină să ridice de la locuinţa familiei Cordoş, unde se afla, o plasă, rezultând din context că în interiorul acesteia s-ar afla bunuri/documente aparţinând familiei Cordoş”.

"Discuţia dintre cele două a avut loc în contextul în care au luat la cunoştinţă faptul că se efectuează acte de urmărire penală faţă de Alexandru Cordoş, Andreea Alexandra Cordoş şi Mihaiela Cordoş. În cauză a rezultat că plasa la care a făcut referire Nastasia Bara a fost introdusă într-o maşină, proprietatea acesteia, care a fost parcată în spatele blocului unde se află locuinţa familiei Cordoş. Ulterior, cu ocazia percheziţiei autovehiculului, a fost identificată o plasă, în care erau introduse mai multe plicuri cu documente, rezultând că este vorba de acte referitoare la credite bancare”, adaugă procurorii DNA.

Aceştia susţin că, din perspectiva "gravităţii sporite şi concrete" a faptei imputate Mihaielei Cordoş, se constată un interval de circa cinci luni în care aceasta "a desfăşurat o activitate infracţională, care din punctul de vedere al actelor materiale demonstrează o consistenţă numerică cifrată la 26 de astfel de acte, aspect care imprimă un caracter grav traficului de influenţă comis”.

"Împrejurarea că inculpata a urmărit obţinerea de foloase materiale ilicite apare cu puterea evidenţei, numărul mare de persoane faţă de care şi-a traficat influenţa şi cuantumul sumelor de bani rulate fiind de asemenea elemente ce denotă periculozitatea socială ridicată a activităţii infracţionale derulate”, scriu procurorii anticorupţie.

Pe de altă parte, aceştia subliniază că, prin traficarea influenţei de care se prevala Mihaiela Cordoş, aceasta a oferit cumpărătorilor de influenţă "posibilitatea de a accede pe posturi pentru care nu aveau nivelul corespunzător de cunoştinţe teoretice ori abilităţile necesare promovării unui concurs, aducând în acest mod atingere gravă relaţiilor sociale care ocrotesc accederea şi ocuparea locurilor de muncă pe criterii de competenţă şi bună pregătire profesională”.

"Nivelul de instrucţie şi experienţa profesională şi de viaţă a inculpatei sunt de natură să sublinieze şi să sporească gravitatea faptei”, mai scriu procurorii DNA.

Vineri, soţia senatorului PSD Alexandru Cordoş, Mihaiela Cordoş, referent la Spitalul Judeţean Cluj, a fost arestată pentru 30 de zile de către procurorii DNA, fiind acuzată de trafic de influenţă în formă continuată.

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) poate fi contestată de soţia senatorului.

Mihaiela Cordoş a fost reţinută joi seară şi a fost adusă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare întrucât în aceeaşi cauză este urmărit penal şi soţul ei, Alexandru Cordoş, care are calitatea de senator.

Cei doi soţi şi fiica lor Andreea au fost puşi sub urmărire penală de procurorii DNA pentru fapte de corupţie.

Mihaiela Cordoş, referent la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Cluj-Napoca, este urmărită penal pentru trafic de influenţă, în formă continuată (26 acte materiale), în timp ce soţul şi fiica sa sunt acuzaţi de complicitate la trafic de influenţă, în formă continuată.

Potrivit unui comunicat al DNA, începând cu noiembrie 2014, Mihaiela Cordoş a pretins de la mai multe persoane sume de bani cuprinse între 1.000 şi 10.000 lei, pentru ca, prin influenţa pe care ea şi soţul său o aveau asupra persoanelor cu funcţii de conducere din Spitalul Clinic Judeţean Cluj, Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj şi alte instituţii publice să obţină cumpărătorilor de influenţă posturi/locuri de muncă cum ar fi cele de: profesor suplinitor, infirmier, asistent medical, juristconsult etc.

În perioada ianuarie - aprilie 2015, Mihaiela Cordoş a fost sprijinită şi de fiica sa, Andreea Alexandra Cordoş, care ştia că mama sa primea foloase necuvenite pentru a-şi trafica influenţa pe lângă diferite persoane din instituţiile amintite, mai arătau procurorii.

Conform acestora, în 24 ianuarie 2015, la solicitarea mamei sale, Andreea Cordoş a mers la locul de muncă al unei persoane şi i-a remis acesteia subiectele pentru proba orală a unui concurs pentru ocuparea unui post de asistent medical la Spitalul Clinic Judeţean Cluj. În alte două rânduri, aceasta a înapoiat unor persoane o parte din banii pe care mama sa îi primise pentru a-şi trafica influenţa pe lângă membrii comisiilor de examinare de la Spitalul Clinic Judeţean Cluj.

Joi, la sediul DNA Cluj, au fost audiate atât Mihaiela Cordoş şi fiica acesteia, cât şi senatorul PSD Alexandru Cordoş, care s-a prezentat singur la sediul instituţiei, însoţit de un avocat care preciza că parlamentarul nu a fost citat de procurori, ci "a venit să vadă care-i treaba".

De asemenea, joi în acest dosar au fost făcute percheziţiie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj.

Surse din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj declarau corespondentului MEDIAFAX că Mihaela Cordoş a făcut parte de mai multe ori din comisii de organizare a unor concursuri de posturi organizate în cadrul unităţii medicale.

Surse judiciare afirmau că senatorul Alexandru Cordoş a sunat-o şi i-a cerut fiicei sale să înapoieze banii unuia dintre cumpărătorii de influenţă, după ce a aflat că procurorii DNA fac mai multe percheziţii şi este vizată soţia sa.

În legătură cu acest caz, senatorul Cordoş a declarat, joi, corepondentului MEDIAFAX: "Am încredere că aceste acuzaţii nu sunt adevărate, am încredere în soţia mea, în familia mea. Faptul că lucrează la Resurse Umane, sigur că este obligată să vorbească cu multă lume, dar eu cred că aceste lucruri justiţia le va dovedi că nu sunt adevărate. În ceea ce mă priveşte, nu am nicio legătură cu aceste lucruri, este expunerea omului politic întotdeauna în această situaţie".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici