Regele Mihai intră prin executare silită în Complexul "Furnica"- Peleş, RA-APPS evacuează domeniul

Regele Mihai a iniţiat procedurile pentru a intra, prin executare silită, în posesia Complexului "Furnica" din Sinaia, după un proces în care Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a solicitat compensarea unor cheltuieli ale statului, regia urmând să evacueze complexul în maximum o lună.

290 afișări
Imaginea articolului Regele Mihai intră prin executare silită în Complexul "Furnica"- Peleş, RA-APPS evacuează domeniul

Regele Mihai intră prin executare silită în Complexul "Furnica"- Peleş, RA-APPS evacuează domeniul (Imagine: Mircea Roşca/Mediafax Foto)

Decizia de executare silită a fost emisă anul trecut de Judecătoria Ploieşti şi contestată fără succes de către RA-APPS.

Complexul Furnica, imobilul care face parte din Domeniul Peleş, are aproximativ 240 de încăperi, la care se adaugă ateliere, terase şi altele în suprafaţă totală de 3.982 metri pătraţi.

"Regele Mihai nu a intrat încă efectiv în posesie, pentru că RA-APPS a solicitat un răgaz de o lună pentru a-şi putea evacua bunurile din cadrul imobilelor care au fost retrocedate, iar Casa Regală a fost de acord cu acest termen", a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX Adrian Vasiliu, avocatul Casei Regale.

Executarea silită survine după ce, în 2006, Guvernul, prin RA-APPS, şi Casa Regală au convenit ca Regelui Mihai I să îi fie restituite proprietăţile care reprezentau Domeniul Peleş, administrate de Regia Protocolului de Stat, sub rezerva compensării valorii lucrărilor efectuate de stat ulterior preluării. Decizia de restituire nu a fost însă pusă în aplicare în lipsa unui consens privind valoarea de compensare a cheltuielilor efectuate de stat, iar RA-APPS a continuat să administreze aceste imobile din cadrul complexului, mai puţin Castelul Peleş.

Guvernul a apreciat în negocieri că suma aferentă compensării se ridică la minimum 10,7 milioane euro, în timp ce reprezentanţii Casei Regale au considerat că suma respectivă este de 2,5 milioane euro.

Reprezentanţii Secretariatului General al Guvernului, în subordinea căruia funcţionează RA-APPS, declarau agenţiei MEDIAFAX, în vara anului trecut, că deşi punerea în posesie era condiţionată de finalizarea expertizei de evaluare şi compensarea valorii rezultate, Regele Mihai I a procedat la înscrierea în evidenţele de Carte Funciară, prin Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Prahova, a dreptului de proprietate pentru imobile din Domeniul Peleş, în lipsa proceselor verbale de punere în posesie şi a plăţii sumei respective. În urma acestei operaţiuni, RA-APPS a fost somată să lase "în deplina proprietate şi liniştită posesie" Complexul Furnica.

RA-APPS a formulat o plângere penală împotriva funcţionarilor din Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Prahova pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, susţinând că aceştia au înscris proprietatea în evidenţele de carte funciară proprietatea în favoarea Regelui Mihai în lipsa procesului verbal de punere în posesie, act obligatoriu pentru această operaţiune, şi fără menţionarea vreunei sarcini. Plângerea penală a fost înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti.

Au fost formulate şi contestaţii împotriva somaţiei de punere în posesie, iar SGG a sesizat Consiliului Superior al Magistraturii pentru a verifica modalitatea în care judecătorii au respectat legea când au obligat intabularea, fără vreo menţiune legată de punctul 12 din Decizia 461/ 28 decembrie 2006 emisă de RA-APPS, care condiţionează restituirea în natură a Casei Cavalerilor, a Castelului Foişor, Clădirii Economat, Garajului Nou, Garajului Vechi, Uzinei electrice, Casei Noi a Grădinii, Cazarmei, Spălătoriei, Serei, Casei Vechi a Grădinii de expertiza tehnică de evaluare şi de stabilire a măsurilor de compensare a lucrărilor de reabilitare efectuate, ce prevedeau rămânerea în proprietatea statului român a unor construcţii şi terenuri din Domeniul Peleş şi plata unei sulte.

În acelaşi timp, reprezentanţii RA-APPS au contestat decizia de executare la Judecătoria Ploieşti, care nu le-a dat însă câştig de cauză.

Surse oficiale au precizat MEDIAFAX că RA-APPS a sesizat totodată DNA şi Parchetul, dar aceste instituţii nu au răspuns până în prezent sesizărilor.

În paralel, Secretariatul General al Guvernului a solicitat Corpului de Control al premierului să verifice condiţiile în care fostul director al regiei, liberalul Adrian Dumitru, a semnat decizia prin care Regele Mihai I a primit în posesie complexul Furnica.

În urma finalizării controlului, Corpul de Control al premierului a acuzat comisia care a negociat Memorandumul de înţelegere dintre fostul Guvern şi Regele Mihai I pentru retrocedarea Domeniului Peleş de nereguli şi lipsă de transparenţă, indicându-l pe fostul ministru al Culturii Adrian Iorgulescu printre persoane responsabile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici