REPORTAJ: Cât costă carnea de miel în pieţele şi magazinele din Bucureşti

Carnea de miel scoasă la vânzare în Capitală, pentru preţuri pornind de la 22 de lei pe kilogram, nu se bucură de mare căutarea înaintea mini-vacanţei din perioada 1-6 mai, însă comercianţii speră ca interesul cumpărătorilor să crească după Ziua Muncii.

2070 afișări
Imaginea articolului REPORTAJ: Cât costă carnea de miel în pieţele şi magazinele din Bucureşti

REPORTAJ: Cât costă carnea de miel în pieţele şi magazinele din Bucureşti (Imagine: Ana Poenariu/Mediafax Foto)

La Piaţa Sudului, se găseşte carne de miel în două dintre cele trei măcelării din complex, cealaltă urmând să aducă de miercuri, deşi nu cu mari speranţe de profit. Într-una dintre măcelării, toţi cei patru comercianţi vând kilogramul de carne de miel cu 23 de lei, cel de organe, cu 19,5 lei, tot atâta costând şi pastrama de berbecuţ. În celalaltă măcelărie, carnea de miel costă 22 de lei kilogramul. Peste tot sunt şi miei întregi, atârnaţi în cârlige, dar şi bucăţi.

Mielul de Camerun, la mare căutare anul acesta, lipseşte. De altfel, într-un singur loc din Piaţa Sudului este menţionată pe tarabă şi originea cărnii: "miel de Dobrogea".

Întrebaţi despre cum le merg vânzările, comercianţii spun că acestea sunt slabe, iar asta deşi preţul cărnii de miel, ajuns anul trecut şi la 28 de lei pe kilogram, este acum mai mic. "Se vinde, dar în cantităţi mai mici. Nu prea se mai vând mieii întregi, mai mult sferturi", spune o vânzătoare. "Foarte greu. Nu sunt bani", explică o alta.

De vândut miel în afara perioadei Paştelui nici nu se pune problema. "Cine să cumpere miel? Se mai vinde doar pastrama, când vine vremea tulburelului", spune un măcelar.

Într-o măcelărie arăbească tot din sectorul 4 se vinde tot timpul carne de oaie şi de berbec. Miel, însă, se aduce numai de Paşte, la comandă, cererea fiind, anul acesta, scăzută. "De obicei, aveam clienţii noştri, care ne spuneau dinainte", spune vânzătoarea, oftând ca toate celelalte.

Tot ea spune că, de la sărbătorile de anul trecut, au scăzut foarte mult vânzările, şi la oaie, şi la vită, şi chiar şi la porc.

În măcelaria arăbească, preţurile la unele delicatese ajung şi la 60 de lei pe kilogram, cât costă muşchiuleţul de berbecuţ. În rest, aşezate frumos, pe categorii, frigărui de berbecuţ (30 de lei pe kilogram), cotlet de berbecuţ cu os (40 de lei), pulpă de oaie cu os (28 de lei) şi fără os (33 de lei), piept de oaie şi vită (25 de lei) şi două variante de kebab, cu carne amestecată de oaie şi vită (25 de lei).

În Piaţa "16 Februarie" din Bucureştii Noi, afişele care anunţă oferta la carne de miel sunt puse chiar pe geamul de la intrarea unui magazin. "Carne de miel - 23 de lei" se poate citi, de altfel, mai peste tot, de la intrare şi până la raftul de carne. Carnea de miel costă aici mai puţin decât cea de curcan, care se apropie de 30 de lei kilogramul. Mai ieftin decât mielul este aici doar porcul.

Ca să vină în ajutorul cumpărătorilor, măcelarii au porţionat mieii. "Să luăm de astăzi, că poate nu mai găsim", îşi zic doi pensionari.

Cât despre rata vânzărilor, o vânzătoare estimează că se dau cel mult două pachete cu carne de miel pe oră. "În general, oamenii lasă pe ultima zi. Spun că trebuie să fie carnea proaspătă. Atunci este aglomeraţie. Acum, vindem cam unul-două pachete pe oră", spune ea.

Puii - care umplu galantarele, întregi sau tranşaţi - nu au mare căutare. "Timp de o oră, niciun cumpărător nu a cumpărat pui", mai spune vânzătoarea.

Un alt complex din "16 Februarie" anunţă că are carne de miel tot printr-un afiş pus la intrare. Preţul e acelaşi, 23 de lei. Înăuntru, doar doi trei cumpărători. "Este prea devreme. Acum, oamenii se pregătesc de 1 Mai, dar să vezi după aceea. Vor dispărea mieii într-o clipă", spune, optimistă, o vânzătoare.

În Piaţa Drumul Taberei, cea mai mare din sectorul 6, agitaţia vizează, în principal, carnea de porc. La tarabele dedicate producătorilor "de Sibiu" sunt însă şi câţiva care se interesează de miel.

"25 de lei kilogramul, negociabil. Adică...ne înţelegem", răspunde vânzătoarea unui pensionar care vrea să ştie cât l-ar costa să ducă acasă materie primă pentru stufat, ciorbă şi coaste la cuptor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici