REPORTAJ Istoricul Marius Oprea: Cât costă moartea

În acest an, am avut 5 campanii arheologice în căutarea victimelor comunismului. Din cele aproape zece luni scurse, una am petrecut-o pe drumuri şi departe de casă: la Caransebeş în iunie, la Periprava în iulie, la Bistra, în Apuseni, în august, la Tîrgu Ocna în septembrie şi din nou la Caransebeş.

1848 afişări
Imaginea articolului REPORTAJ Istoricul Marius Oprea: Cât costă moartea

REPORTAJ Istoricul Marius Oprea: Cât costă moartea

Am găsit peste 30 de morţi ai lagărelor şi închisorilor şi am început cercetările la cea mai mare tabără a partizanilor din munţii României.

Cu toate eforturile noastre, la aproape 30 de ani, interesul pentru subiect a devenit doar unul declarativ, la nivelul autorităţilor. Singura simpatie de care ne-am bucurat în aceste căutări ale noastre, a fost aceea a cititorilor, când am scris despre ele şi a oamenilor din partea fiecărui loc în care am ajuns, care ne-au ajutat măcar adresându-ne cuvinte bune şi încurajări. În rest, nimic.

Nu este uşor să găseşti un mort, bine ”ascuns” pe la marginea câte unui cimitir de către gardienii lui, când trupul nu i-a mai suportat foamea, frigul, torturile şi sufletul său a părăsit, umilit, această lume.

Totuşi, am reuşit să aducem la lumină peste 30 de asemenea eroi tăcuţi şi necunoscuţi, adevăraţi martiri. Îngropaţi goi, în nişte lăzi făcute din stuf compactat, cum s-a întâmplat cu morţii de la Periprava sau aruncaţi pur şi simplu câte doi-trei în gropi săpate la nimereală, cum s-a întîmplat cu bolnavii de tuberculoză de la Penitenciarul-spital Tîrgu Ocna şi cu ţăranii ucişi în anchetele brutale de la Caransebeş, toţi aceşti eroi ajung înapoi, într-o lume ostilă. O lume care le cere parcă lor socoteală pentru că i se deranjează tihna. O lume indiferentă şi plictisită. Şi potrivnică, atunci cînd e vorba să ”deconteze” costurile morţii.

Cel mai recent caz a fost acela al sentinţei date de Curtea de Apel Bucureşti, absolut ilogică şi lipsită de empatie faţă de victima ucisă în anchetă, inginerul Gheorghe Ursu, dar plină de compasiune faţă de torţionarii săi, anchetatorii Pîrvulescu şi Hodiş, de la Securitate (şi apoi de la SRI), care au fost achitaţi pentru crima lor.

Dar sunt şi alte moduri, la fel de ostile, în care moartea victimelor regimului comunist este întâmpinată în această lume. Mai întâi, costă mortul în sine. Direct. O expertiză medico-legală minimală, necesară reînhumării de către urmaşii celui ucis, în cazul zecilor de împuşcaţi ilegal de către Securitate pe care i-am găsit îngropaţi prin munţii şi pădurile României a costat minim 390 de lei. Aceste sume au fost plătite, în majoritatea cazurilor chiar de către urmaşi, ca „taxă” suplimentară, pusă de stat pentru uciderea părinţilor sau bunicilor lor; căci dreptate nu li s-a făcut, majoritatea cazurilor fiind clasate ori prin socotirea acestor crime drept simple omoruri (care, asemenea uciderii inginerului Gheorghe Ursu s-au prescris), ori prin aceea că făptaşii nu au fost găsiţi sau au decedat până când s-a urnit ancheta. Urmaşii morţilor pe care îi găsim sunt singurii care plătesc ”taxa pe moarte” a eroilor anticomunişti, ca să le ia osemintele acasă, de la Institutul de Medicină Legală, pentru a le înmormânta creştineşte. Sunt mulţumiţi şi aşa...

O situaţie mult mai delicată o avem cu morţii pe care i-am găsit şi ai căror urmaşi nu sunt cunoscuţi încă, aşa cum se întâmplă la Periprava, ori s-a întâmplat la Aiud sau la Tîrgu Ocna, unde am cercetat locuri de înhumare a deţinuţilor. La Aiud, osemintele celor şapte morţi găsiţi au fost „răscumpărate” de la Institutul de Medicină Legală din Cluj cu 3.120 lei de părintele stareţ al Aşezământului cu hramul Înălţarea Sfintei Cruci, de la Râpa Robilor, unde sunt păstrate. La Tîrgu Ocna, morţii au fost expertizaţi, dar nu s-a găsit o posibilitate de reînhumare, pentru că nu se ştie cine ar putea plăti testele ADN şi găsi urmaşii. Nimeni nu se grăbeşte să o facă.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului nu are prevăzută o asemenea cheltuială în buget şi am intra în vizorul Curţii de Conturi, dacă s-ar plăti. De fapt, se dovedeşte că morţii anonimi ai comunismului creează probleme şi tulbură liniştea acestei lumi. Parchetul ar trebui să achite atât expertiza medico-legală, cât şi testele ADN şi apoi să identifice prin evidenţa populaţiei posibilii urmaşi, dar instituţia poate plăti, conform normativelor impuse de Ministerul Finanţelor, numai lucrările efectuate. În vreme ce, conform propriilor reguli, Institutul Medico-Legal solicită acoperirea costurilor în avans. În acest impas, morţii aşteaptă o rezolvare. Şi se adună în fiecare an, făcând coadă în aşteptarea unei soluţii, la reintrarea în această lume indiferentă şi plictisită.

Descoperirea morţilor costă şi ea, la propriu – pentru că noi, cei care îi găsim, avem nevoile noastre: costuri de deplasare, masă şi cazare în diferitele locuri din ţară unde facem cercetări. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, care îşi face un stindard din aceste activităţi ale colegilor şi prietenilor mei arheologi, nu a mai decontat de peste un an de zile cheltuielile de deplasare. De pildă, şeful echipei de arheologi, Gheorghe Petrov, are ultimul decont neonorat din luna septembrie a anului trecut. Mă aflu în aceeaşi situaţie ca şi el, nevoit fiind să plătesc multe din propriul buzunar, în condiţiile unui salariu rămas la 3.200 de lei, după 30 de ani de muncă şi un doctorat - cu o sută de lei mai mic decât leafa portarului de la Biblioteca Centrală Universitară, întrucât ”delegaţiile” noastre au rămas simple hîrtii pierdute prin hăţişurile contabilităţii şi neonorate de către Secretariatul General al Guvernului. Şi nici măcar nu este vorba de costuri atât de mari: diurna noastră în căutarea victimelor comunismului se ridică la ”fabuloasa” sumă de 20 de lei pe zi. Dar nici aceşti bani nu ne-au fost plătiţi de un an de zile. IICCMER-ul, ca şi SGG-ul arată ca un sat fără câini, atunci când este vorba de asumarea cheltuielor de ”infrastructură” pentru descoperirea victimelor comunismului. În toate aceste deplasări, Gheorghe Petrov trebuie ca, în loc să se ocupe cu ceea ce este calificat, arheologia, face adevărate scamatorii pentru a ne asigura, numai în baza promisiunilor că ”banii vor veni” (atunci când vrea Trezoreria), pâinea şi casa noastră de ”diurnişti”.

Poate că nu aş fi scris aceste rânduri pline de amărăciune. M-a determinat să o fac faptul că, de multă vreme, necazurile răsar la tot pasul în cursul investigaţiilor noastre şi ele nu se vor împuţina, ci, dimpotrivă, se vor acutiza - şi o rezolvare nu se întrevede, pentru ieşirea noastră din starea de ”voluntariat bugetar”. Ceea ce va duce inevitabil la sistarea ”arheologiei crimelor comunismului” în cadrul IICCMER, atâta vreme cât acesta, ca şi ordonatorul de credit, Secretariatul General al Guvernului, achită cu foarte mare întârziere facturile noastre de cazare, punându-ne în situaţii penibile şi nu ne plăteşte de peste un an de zile nici măcar diurna zilncă de 20 de lei, ca să nu vorbim de alte cheltuieli.

De fapt, sentinţa Curţii de Apel Bucureşt în cazul Gheorghe Ursu mi-a arătat că, în fond, cauza tuturor problemelor din cursul investigaţiilor pentru descoperirea victimelor comunismului este una mult mai profundă: în această lume a noastră, morţii deranjează statul. Care i-ar vrea lăsaţi acolo unde se află. Şi uitaţi cât mai repede.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici