REPORTAJ - Viaţa unui deţinut de la Jilava: Averea, într-o valiză. Apă caldă, de două ori pe săptămână

Cinci deţinuţi au povestit, în faţa studenţilor Facultăţii de Sociologie din Universitatea Bucureşti, că principalele suferinţe ale vieţii în detenţie sunt singurătatea, lipsa familiei şi faptul că toate bunurile personale le încap într-o valiză, iar apa caldă curge de doar două ori pe săptămână.

2804 afișări
Imaginea articolului REPORTAJ - Viaţa unui deţinut de la Jilava: Averea, într-o valiză. Apă caldă, de două ori pe săptămână

FOCUS: Viaţa unui deţinut de la Jilava: Averea, într-o valiză; apă caldă, de două ori pe săptămână

Cei cinci, toţi tineri, se numără printre cei încarceraţi la Penitenciarul Jilava. Trei sunt foşti consumatori de droguri, iar ceilalţi doi muncesc la Spitalul Penitenciar Jilava.

Ei fac parte din Comunitatea terapeutică de la penitenciar şi au fost aduşi, vineri, la Facultatea de Sociologie, unde au participat la dezbaterea intitulată "Noile suferinţe ale încarcerării".

Cu această ocazie, deţinuţii le-au povestit studenţilor cum este viaţa în închisoare şi ce îl face să sufere pe un om captiv, indiferent dacă acesta îşi ispăşeşte pedeapsa în regim închis, semideschis ori deschis.

"Oricât de bune ar fi condiţiile, esti departe de familie, de copii. Vizitele conjugale nu ajung", au spus ei.

Deţinuţii au mărturisit şi că este foarte greu pentru un om care a dus o viaţă normală, confortabilă, să ajungă într-o cameră în care universul său se reduce la patul în care doarme, iar tot avutul lui, la câteva haine pe care ajunge să le poarte "ani de zile", puse într-o valiză ţinută sub pat, din raţiuni de spaţiu.

Ei au mai spus şi că apa caldă, pentru duş, este furnizată de doar două ori pe săptămână.

"La închisoare, regimul este strict. Te speli cu apă caldă de doar două ori pe săptâmână. În restul zilelor, dacă vrei să te speli, încălzeşti apă cu fierbătorul", le-au mai povestit deţinuţii studenţilor de la Sociologie.

Tot la capitolul neajunsuri au fost menţionate programul de vizionare la TV din penitenciar, care "se închide la 23.00", şi hrana, descrisă ca fiind de proastă calitate, dar care, totuşi, "te ajută să trăieşti".

Întâlnirea studenţilor cu cei cinci deţinuţi a urmărit "sensibilizarea opiniei publice privind problematica reintegrării sociale, dezvoltarea reţelei de suport pentru deţinuţi şi creşterea şanselor de recuperare socială a persoanelor care au executat sancţiuni privative de libertate", după cum a precizat organizatorul evenimentului - Penitenciarul Jilava.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici