Video REPORTAJ: Vişinel Bălan, orfanul urcat dincolo de prejudecăţi şi de stigmatul sistemului de ocrotire - VIDEO

Absolvent de Drept şi UNATC, masterand, inspector la ANTS, expert proiecte europene - sunt etape din CV-ul unui tânăr care a fost abandonat la 2 luni în maternitate şi care şi-a luat viaţa în mâini, demonstrând că şi într-un sistem instituţionalizat poţi găsi sprijin pentru a urca pe scara socială.

6789 afişări

Vişinel Bălan are 25 de ani, o privire ageră, un zâmbet optimist şi încrederea oarbă că poţi realiza orice în viaţă dacă ţi se dă măcar şansa să încerci. A fost unul dintre copiii care la doar două luni a fost abandonat într-un pat de maternitate. Amintirile lui încep într-o casă de copii preşcolari, fără imaginea părinţilor sau a celor 13 fraţi.

Îşi aminteşte însă de "casa" în care a crescut cu alţi peste 200 de copii, de camera pe care o împărţea cu alţi 14 şi de nuielile primite la talpă dacă făceau în pat.

"Dimineaţa ne trezeam la un 7.00 - 7.30. Dacă eram pătaţi sau aveam nevoile făcute în pat, ne luam porţia de bătaie. În general, primeam la talpă", îşi aminteşte şi acum tânărul.

Din perioada de preşcolar îşi mai aminteşte că niciodată nu ieşeau în afara casei de copii, acolo fiind condamnaţi să mănânce, să facă activităţi educative şi să urmărească telenovelele la care doamnele nu puteau renunţa.

"Sigur, ne zbenguiam într-o curte, pot să zic mare. Era o curte foarte mare şi foarte frumoasă pentru că era verde. Primăvara era vremea noastră, în sensul că mâncam frunze de păpădie, cozi de păpădie. Erau tot felul de flori pe care le mâncam în întregime. Nu ştiu cum se numesc, dar ştiu că mâncam tot ce era iarbă", povesteşte Vişinel Bălan.

Privind cu ochii unui adult la copilăria de care a avut parte, afirmă fără reţinere că a trăit precum un mic deţinut.

"Un minor din penitenciar mănâncă şi doarme. Cam asta este ceea ce am trăit şi eu în perioada aia", explică bărbatul de astăzi.

Cu toate acestea, consideră că a fost privilegiat faţă de colegii săi. Ochii albaştri şi părul blond înduioşau cu uşurinţă pe oricine, astfel că era, deseori, luat acasă la câte o doamnă.

"Dacă marea parte a copiilor nu aveau voie să iasă afară, eu am fost privilegiat, pentru că mergeam la educatoare acasă, la asistentele medicale, la femeile de serviciu. Într-adevăr, pentru mulţi colegi de-ai mei nu a fost bine. Dar pentru mine, chiar foarte bine. Adică eu am beneficiat de un regim mult, mult mai special decât mulţi alţi copii care au trăit alături de mine", recunoaşte tânărul.

Mare parte din amintirile sale plăcute din acea perioadă au legătură cu micile escapade în câte o familie, finalizate, de fiecare dată, cu revenirea la casa de copii.

"Mă dădeam cu capul de pereţi. Şi persoana care mă luase, nu ştiu dacă mă ameninţa, dar îmi spunea: «Păi nu o să te mai iau! Păi eu te iau şi tu vii aici să-mi faci crize?» (...) Nu mă simţeam străin în nicio familie în care am fost. Mă simţeam altfel şi mă simţeam foarte, foarte bine", îşi aminteşte tânărul, care recunoaşte că se ataşa de oricine îi dădea şansa să petreacă un sfârşit de săptămână sau o sărbătoare într-o familie.

Prima ruptură puternică pe care a resimţit-o a fost în momentul în care a trebuit să fie transferat în casa de copii şcolari, mutare pentru care cei mici nu erau în niciun fel pregătiţi, fiind doar "smulşi" într-o bună zi de lângă "doamnele" care până atunci le-au fost familie.

"Eram în tabără la Valea Uzului. (...) Pur şi simplu m-au smuls de la doamnele care au avut grijă de mine cinci ani şi mi-au zis că trebuie să mă duc la şcoală. Pur şi simplu am fost luat şi la revedere. Dar n-am fost nici măcar anunţaţi, nimic. Pur şi simplu ne-am trezit că ne-au dus în tabără, ne-am întâlnit şi cu cei mari, cu care urma să fim colegi, şi ne-au luat în ultima zi. Ne-au zis: acesta este autobuzul către şcoală, acesta este autobuzul către preşcolari", îşi continuă Vişinel povestea vieţii.

În noua "locuinţă", regulile erau altele, iar celor mici nu li se dădea nici măcar răgazul de a se adapta. "Cicatricile" psihice dobândite atunci nu s-au vindecat şi sunt greu de ascuns chiar şi în viaţa de adult. Vişinel recunoaşte că a luptat şi luptă cu sine pentru a putea duce o viaţă normală, care să nu fie afectată de traumele din trecut. Nu se fereşte să recunoască că investeşte mult în imaginea sa, pentru că ştie că o impresie bună de la început îl scuteşte de situaţii neplăcute. Nu încearcă niciodată să-şi ascundă trecutul, dar nu vrea ca acel trecut să fie vizibil pentru oamenii care abia îl cunosc.

"Raportându-mă la zilele de azi, ducându-mă prin penitenciar, am văzut că acolo beneficiezi de nişte reguli clare. Drepturile sunt foarte clare: un deţinut te poate sancţiona pe tine, ca şi lucrător sau angajat al penitenciarului. Sistemul de atunci era de două ori mai dur decât ce trăiesc astăzi deţinuţii. Deci, prima zi de şcoală a fost foarte dură, în sensul că în cinci minute trebuia să fii spălat, echipat, aranjat şi la marginea patului. Cine nu se încadra în acest termen de cinci minute, primea la palmă exact câte minute a întârziat. (...) După trei zile de luat la palme, preferam să mă trezesc mai devreme. Deja se instalase în mine un ceas şi mă trezeam mai devreme.Unii chiar preferam să ne îmbrăcăm pe sub pătură, ca să fim în cinci minute lângă pat. Atunci mi se părea normal, pentru că aşa era stilul. Astăzi mi se pare inuman un astfel de comportament faţă de un copil", spune Vişinel.

Năzbâtiile copilăriei, care trezesc amintiri plăcute pentru orice adult, sunt nişte răni deschise pentru el. Chiar dacă pedepsele nu erau întotdeauna fizice, au lăsat urme adânci în personalitatea foştilor copii.

"În momentul în care tu greşeai, se aplica un tratament foarte dur. Şi când zic «foarte dur»...erai dezbrăcat în pielea goală şi plimbat prin toată curtea căminului, ba chiar prin curtea liceului. Erai în picioarele goale, legat de mâini şi, dacă simţeau ei, te legau şi de picioare. Vroiam să zic ca un deţinut, dar acela e liber. Acesta era genul de tratament în momentul în care tu greşeai. De aceea, eu la vârsta de nouă ani am fugit din casa de copii şi am preferat să trăiesc în gara din Comăneşti, unde mi-a fost foarte greu".

Fuga din casa de copii a survenit unei bătăi primite după ce un rulment, care juca rolul unei roţi pentru un cărucior cu care se plimba, a căzut pe nişte trepte. Copilul de atunci nu şi-a putut explica de ce a fost atât de aspru pedepsit, din moment ce nu a lovit pe nimeni şi nici nu a existat vreun astfel de pericol. Pedeapsa care i s-a aplicat atunci nu îşi găseşte justificare, în opinia sa, nici măcar astăzi.

"Personalul de atunci, doamna Celina, m-a chemat de urgenţă la ea, în cancelarie, a închis toate uşile şi era un hol. Şi holul se întunecase tot, a rupt coada de la mătură, mătura atunci era de lemn, a închis totul, era beznă şi a început să dea. Eu abia îmi mai mişcam spatele. Luasem o bătaie care a fost şi va rămâne toată viaţa pe creier. A fost o bătaie pe care eu astăzi nu mi-o justific. Doar de la un simplu rulment care a căzut pe scări", mai spune actorul de astăzi.

În aceeaşi zi, însoţit de un coleg, a fugit din casa de copii, după ce a sărit de la o fereastră de la etajul unu. S-au adăpostit în gara din Comăneşti, unde mâncau doar dacă cerşeau. După trei zile au plecat către Târgu Ocna, unde experienţa evadării din casa de copii a devenit şi mai sumbră.

"Acolo am avut nişte experienţe nefericite: era să fiu violat de nişte copii care fuseseră în casa de copii. Am stat trei zile la Târgu Ocna, unde au fost trei nopţi foarte dificle: am fost dezbrăcaţi, am fost bătuţi şi a fost foarte ciudat că eu plângeam şi ei nu înţelegeau. Le explicam că am fost ca ei, că am fugit, eram vânăt pe spate şi era ciudat, pentru că ei nu te tratau ca pe un coleg al lor. Deveniseră foarte răi", povesteşte tânărul.

Imediat după acel episod au luat calea către o mănăstire din Târgu Ocna, mănăstirea Măgura, unde au fost nevoiţi să mintă că au bilet de voie pentru a putea fi găzduiţi.

"Mie mi-a plăcut experienţa la mănăstire. Cred că a fost una dintre cele mai importante în ce priveşte evoluţia mea. Mi s-a părut cam dură experienţa, în sensul că la nouă ani m-a pus să-i tai cu toporul lemnele. Norocul meu că erau nişte măicuţe cărora şi astăzi, dacă le-aş recunoaşte, le-aş mulţumi. Veneau pe furiş, fără să ştie părintele, şi îmi tăiau ele lemnele. Şi îmi mai cărau şi roaba cu lemne, să le duc la cantina mănăstirii", îşi aminteşte Vişinel.

După o lună şi ceva, minciuna lor a ieşit la iveală, însă părintele nu i-a dat afară din prima seară. "Ba chiar m-a luat la el şi în fiecare seară îmi povestea cât de important este să ne trăim viaţa", continuă tânărul.

Izgoniţi din mănăstire, cei doi au fost sfătuiţi să se întoarcă în casa de copii din care fugiseră. Teama de a nu fi iar bătuţi a fost însă prea mare şi aşa au ajuns să ceară ajutor unei educatoare din casa de copii preşcolari. Deşi au fost sprijiniţi, primirea în centrul din care au fugit a fost făcută de către poliţie.

"A fost sinistru, pentru că devenisem un tânăr care comisese zece violuri, o mie de infracţiuni. M-am trezit acolo cu o şatră de poliţişti, am fost trântit de perete, mi s-a pus o placă în spate şi au început pozele. Pe mine m-au speriat foarte tare. Mi-au spus că voi fi închis, că viaţa mea a fost distrusă. Eu nu mai puteam să dorm nopţi pentru că ştiam că voi fi închis", îşi continuă Vişinel povestea.

Vişinel a trecut prin toate etapele instituţionalizării, de la centrele comuniste cu sute de copii, până la asistenţa maternală profesionistă, una dintre soluţiile care a satisfăcut în cea mai mare parte nevoia de afectivitate a copilului instituţionalizat.

Deşi este susţinătorul acestei idei, cei doi ani petrecuţi în familia asistentului maternal dintr-o comună băcăuană nu au fost lipsiţi de griji şi de presiuni prea mari pentru un copil.

Consumul de alcool, dependenţa de tutun, scandalurile din familie, toate erau parte din viaţa minorului instituţionalizat, care ajunsese să strângă banii pe care îi primea pentru pachetul de la şcoală pentru a cumpăra ţigări capului familiei, când lucrurile degenerau.

"Din prima seară au fost nişte probleme, pentru că el era foarte bucuros că a luat un copil şi s-a îmbătat. (...) Eu azi spun că omul acela era de o sensibilitate, avea ceva foarte pur în el. El îşi primea acel salariu de la stat, nevasta-sa îi lua banii şi el nu se ruga decât să-l lase să-şi ia ţigări. Toate stările, toate devierile de comportament erau cauzate de asta. Câteodată se îneca şi în alcool. El îmi dădea dimineaţa bani şi eu preferam să-i ţin pentru ţigări", mai spune tânărul.

Problemele, care erau iniţial doar ale familiei, s-au transformat şi în conflicte cu copilul.

"Au fost nişte conflicte între noi. Eu mergeam la şcoală, îi ceream ajutor şi el mă pocnea. El nu accepta să mă ajute şi eu asta nu am înţeles. El mai avea un copil, era foarte deştept, era olimpic la fizică la nivel internaţional şi, cu toate astea, a avut foarte multe probleme cu el, pentru că a avut multe tentative de suicid", mai povesteşte Vişinel.

O vreme a ales să-şi petreacă zilele la biserica din sat, unde cânta la strană sau îl ajuta pe preot la diferite activităţi, doar pentru a nu asista la conflictele de acasă. Încet, încet, lucrurile au degenerat atât de mult încât el a preferat să se lipsească de "familia" în care ceruse să intre.

"Eu m-am dus să-i anunţ pe cei din primărie de faptul că nu mai vreau să stau şi să fiu transferat, ei m-au sancţionat. (...) A început o bătaie foarte puternică, eu am lăsat un bileţel pe masă şi am fugit. Am fugit şi m-am dus direct la Protecţia Copilului din Oneşti şi am zis că eu nu mai stau, că îmi este frică să mă duc acolo. Ei au venit în primele trei luni, au făcut evaluarea şi după aceea nu au mai venit un an şi şapte luni, în timp ce obligaţia lor era să vină în fiecare lună şi să vadă cum evoluez", spune tânărul, care nu vrea totuşi să îi acuze de neglijenţă pe cei de la Protecţia Copilului, explicând că uneori numărul problemelor cu care se confruntă depăşeşte puterea personalului existent.

Odată cu începerea liceului, în Bacău, a luat sfârşit şi etapa asistenţei maternale şi a început ascensiunea către ceea ce a reuşit să fie astăzi.

"Am cunoscut o organizaţie neguvernamentală printr-un om care a venit în curtea liceului în ziua de deschidere a anului şcolar, m-a căutat cu o poză prin curte. Omul acela mi-a zis că vrea să aibă grijă de mine. Nu pot să înţeleg cum a ajuns, dar a zis că vrea să aibă grija de mine. Domnul Prihoancă se numeşte, şi am zis: Bine. M-a chemat la dânsul şi mi-a zis ca trebuie să evoluez, şi imediat m-a băgat într-o organizaţie numită «Cireşarii». Acolo am stat cam doi ani şi am început să prind anumite elemente de viaţă activă. În momentul acela am început să implementez eu proiecte în liceu. Eram preşedintele Consiliului elevilor la «Antipa» în Bacău şi am zis că trebuie să facem proiecte, trebuie să venim cu ceva nou. Şi aşa a început totul. Am fost foarte, foarte activ, am fost o vreme şi olimpic la chimie, matematică, română", povesteşte Vişinel.

La sfatul "protectorului" său, Vişinel a cerut să fie transferat la cel mai bun liceu din Bacău, lucru cu care Direcţia pentru Protecţia Copilului nu a fost de acord, de teamă că nu ar putea face faţă cerinţelor. În cele din urmă, a fost mutat pentru ultimii doi ani.

"N-am fost nici corigent, nici repetent, nici ultimul, am fost la mijloc şi am avut media mai mare decât la «Antipa». Şi nu mi-a venit să cred că nişte oameni au avut încredere în mine şi cu, toate acestea, am zis «nu» la început, pentru că sistemul mi-a zis «nu»", spune Vişinel.

A terminat bacalaureatul cu media aproape 9.00 şi s-a înscris la Facultatea de Drept, iar din anul trei de facultate a început să lucreze. Cam în aceeaşi perioadă a descoperit teatrul.

"M-am dus la o preselecţie de artişti la început sau tineri care îşi încep cariera. Ei organizau un concurs pentru a-şi face o trupă de teatru, doamna Beatrice Rancea, regizor. M-am dus la plesneală, cu Gică Petrescu, cu «O scrisoare pierdută», pentru că trebuia să am muzică, text şi dans, şi gândul meu a fost că mă duc să mă distrez. Din nu ştiu câte sute de candidaţi, am fost singurul băiat selectat. Doamna Rancea mi-a zis că pot să dau la UNATC. Şi aşa am început: m-am înscris la UNATC", îşi aminteşte tânărul, care acum este licenţiat în artele actorului, marionete şi păpuşi.

Crezul său este că trebuie să dea înapoi din sprijinul pe care el l-a primit de-a lungul timpului şi aşa a ajuns să dezvolte proiecte pentru alţi copii şi tineri instituţionalizaţi.

"Proiectele pornesc de la o experienţă care îmi aparţine, pornesc de la un cadru bine întemeiat: dorinţa de a face ceva pentru a da o şansă, aşa cum şi mie mi-au dat nişte oameni. Am lansat acum o platformă, tineriiviitorului.ro, singura platformă din România dedicată exclusiv tinerilor instituţionalizaţi, unde poţi beneficia de locuri de muncă, modalităţi de dezvoltare personală, modalităţi de gestionare a resurselor financiare după ce părăseşti sistemul de ocrotire socială. Ai şansa să vizitezi toată Europa şi, de ce nu, toată lumea. Deci este o platformă gândită special pentru ei. Deja nişte copii din Bacău au beneficiat şi au mers în Turcia şi se pregătesc de Slovacia. Îmi doresc foarte mult să vin cu un alt aer", spune Vişinel Bălan.

Convingerea sa este că minorilor instituţionalizaţi trebuie să li se dea şansa de a încerca orice cred ei că ar putea să facă în viaţă şi să li se asigure activităţi recreative pentru ocuparea timpului liber.

"Eu cred că le face foarte bine dacă sunt activi în sistemul ONG. Mie ONG-ul mi-a schimbat viaţa şi sunt convins că poate schimba viaţa oricărui copil, indiferent că este instituţionalizat sau nu".

Despre sistemul de ocrotire de acum crede că este "superb" în comparaţie cu ceea ce a cunoscut el şi, deşi sunt lucruri de îmbunăţit, are convingerea că pentru copiii instituţionalizaţi de astăzi este mai simplu să îşi construiască un viitor, cu condiţia ca ei să îşi dorească acest lucru şi să muncească pentru ceea ce vor.

(Material realizat de Aurelia Alexa, aurelia.alexa@mediafax.ro).

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici