Riscul infectării cu HIV/SIDA la consumatorii de droguri a ajuns la aproape 60%

Riscul infectării cu HIV/SIDA la consumatorii de droguri, şi mai nou de etnobotanice, este de 60 la sută, aproape 130 de cazuri de acest fel fiind înregistrate în primul semestru al lui 2011, a declarat miercuri secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Adrian Streinu-Cercel.

416 afișări
Imaginea articolului Riscul infectării cu HIV/SIDA la consumatorii de droguri a ajuns la aproape 60%

Riscul infectării cu HIV/SIDA la consumatorii de droguri a ajuns la aproape 60% (Imagine: Lorand Vakaracs/Mediafax Foto)

În primele şase luni ale anului 2011, în România au fost diagnosticate 129 de noi cazuri de infecţii cu HIV, 62 dintre ele reprezentând consumatori de droguri injectabile (CDI), faţă de doar cinci cazuri înregistrate în 2010, la această categorie. Riscul de infectare la consumatorii de droguri este tot mai mare, ajungând la aproape 60 la sută, a spus miercuri profesorul Adrian Streinu-Cercel.

El a atenţionat asupra celor trei segmente unde există riscul creşterii numărului de îmbolnăviri, respectiv homosexualii, utilizatorii de droguri şi cei care întreţin relaţii sexuale fără prezervativ.

Un alt grup unde a fost înregistrată creşterea cazurilor de infecţie îl reprezintă cel al tinerelor minore, de peste 15 ani.

"Au fost depistate tot mai multe cazuri de sarcină la copile de 12-14 ani, dar numărul infecţiilor este mai mare la grupa de vârstă peste 15 ani", a precizat secretarul de stat.

Cele mai multe cazuri tratate sunt în Bucureşti, la Institutul de Boli infecţioase 'Matei Balş" şi la Spitalul "Victor Babeş", în clinci de profil din Iaşi şi Constanţa.

La nivel global, 2011 a reprezentat un an de cotitură în ceea ce priveşte situaţia HIV/SIDA, cu progrese fără precedent în ştiinţă, asumare politică şi rezultate. Numărul infecţiilor cu HIV şi al deceselor survenite în urma SIDA a înregistrat cota cea mai scăzută de la apariţia epidemiei. Numărul cazurilor noi de infecţii cu HIV s-a redus cu 21% din anul 1997, iar decesele cauzate de SIDA au scăzut cu 21% din anul 2005.

"Cu ocazia Zilei Mondiale SIDA, apelăm la lideri, comunităţi, părinţi, persoane care trăiesc cu HIV şi tineri să privească înainte şi să lucreze pentru o lume cu zero noi infecţii HIV, zero discriminare şi zero decese cauzate de SIDA", a declarat directorul executiv UNAIDS, Michel Sidibe, la conferinţa organizată miercuri pentru Ziua Mondială de luptă împotriva SIDA.

În Europa Centrală şi de Est, numărul infecţiilor cu HIV este în continuă creştere. Numărul persoanelor infectate cu HIV s-a triplat din anul 2000 şi estimările arată pentru anul 2009 un număr de 1.4 milioane de persoane afectate. În România, de la începutul epidemiei în 1986 până în septembrie 2011, au fost înregistrate 17.212 cazuri HIV/SIDA.

"România are cel mai bun program de HIV /SIDA", a mai spus directorul executiv UNAIDS, Michel Sidibe.

Nouă organizaţii nonguvernamentale au trimis Ministerului Sănătăţii un memoriu prin care atrag atenţia asupra riscului apariţiei unui nou val de îmbolnăviri şi cer continuarea programului pentru ca boala să nu devină o problemă de risc major.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici