Reprezentanții Spitalului Universitar de Urgență București se alătură, săptămâna aceasta, inițiativelor dedicate Săptămânii Europene de Prevenire a cancerului de col uterin, atrăgând atenția asupra importanței informării și prevenției.
Potrivit medicilor SUUB, în fiecare zi, 6 femei din țara noastră își pierd viața din cauza cancerului de col uterin. România are cea mai mare incidență a cancerului de col uterin și cea mai mare mortalitate prin cancer de col uterin din Uniunea Europeană.
„La Spitalul Universitar de Urgență București, echipele medicale pluridisciplinare tratează constant cazuri grave și foarte grave de cancer de col uterin, multe dintre acestea fiind diagnosticate în stadii avansate – situații care ar fi putut fi prevenite prin screening și vaccinare. Cea mai tânără pacientă diagnosticată cu cancer de col uterin, la Spitalul Universitar de Urgență a avut 19 ani”, arată medicii SUUB.
„Spitalul Universitar de Urgență București se alătură apelului european pentru prevenție și încurajează femeile să acorde prioritate sănătății lor, prin controale regulate și informare corectă”, spune prof. univ. dr. Cătălin Cîrstoiu.
Astfel, marți, zeci de medici rezidenți și studenți de la UMF „Carol Davila” au participat, în Amfiteatrul SUUB la un eveniment dedicat Săptămânii de Prevenire a Cancerului de Col Uterin.
„Cancerul de col uterin reprezintă o proliferare malignă a celulelor de la nivelul colului uterin, iar principalul factor de risc este infecția cu virusul papiloma uman (HPV). Peste 95% dintre cazurile de cancer de col uterin sunt cauzate de infecția cu HPV, o infecție care poate fi prevenită și depistată precoce. Sunt recomandate: efectuarea periodică a testelor Babeș-Papanicolau, începând cu vârsta de 21 de ani, testare HPV, cotestarea și vaccinarea anti HPV”, transmit reprezentanții SUUB într-un comunicat de presă.
Prof. univ. dr. Monica Mihaela Cîrstoiu, șef Clinică Obstetrică-Ginecologie din cadrul SUUB: „Vaccinarea este cea mai eficientă metodă de prevenire a infecției cu HPV și a bolilor grave pe care le poate cauza. Vaccinare anti- HPV conferă un grad ridicat de protecţie împotriva leziunilor precanceroase de col uterin, cancerului de col uterin și poate oferi protecţie şi faţă de neoplasmul anal, orofaringian, vulvar, vaginal şi penian. Cancerul de col uterin este o afecţiune care poate fi prevenită prin screening și vaccinare şi poate fi vindecată dacă este depistată la timp și tratată corespunzător”.
În cazul cancerului de col uterin factorii de risc trebuie cunoscuți foarte bine. Pe de o parte, este vorba despre infecția cu HPV, iar pe de altă parte despre istoricul de alte infecții și boli cu transmitere sexuală, cum ar fi asocierea cu infecția cu Chlamydia sau cu herpesul. De asemenea, reprezintă factori de risc: partenerii sexuali multipli, debutul precoce al vieții sexuale, chiuretajele uterine care traumatizează zona colului uterin.
„Mai grav este faptul că, în general, cancerul de col uterin nu dă semne decât atunci când este prea târziu. Atunci când o femeie resimte consecințele infecției cu HPV, înseamnă că, de cele mai multe ori, cancerul de col uterin se află deja într-o formă avansată. De aceea, prevenția este extrem de importantă”, adaugă prof. univ. dr. Monica Cîrstoiu.
Spitalul Universitar de Urgență București oferă posibilitatea vaccinării în cadrul Ambulatoriului integrat. Pentru fetele și băieții cu vârste cuprinse între 11 și 26 de ani, vaccinarea este gratuită. În cazul femeilor cu vârste între 26 și 45 de ani vaccinare anti-HPV se face, pe baza biletului de trimitere, în regim compensat 50%.
În anul 2025, în Ambulatoriul SUUB, au fost administrate 612 vaccinuri anti-HPV, față de 294 câte au fost în anul 2024.