Video România sub zăpadă: Convoaie cu ajutoare pleacă spre zonele înzăpezite - VIDEO

Peste 60.000 de oameni din sud şi sud-est sunt încă izolaţi, pentru a zecea zi consecutiv, din cauza zăpezii care a blocat drumurile de acces spre localităţile în care locuiesc. Convoaie cu ajutoare pleacă deja spre zonele izolate.

3037 afișări

Oamenii au început să doneze alimente şi alte produse pentru sinistraţi:

Timişoara

La centrul de colectare deschis la Garnizoana Militară din Piaţa Libertăţii din Timişoara, oamenii au donat deja alimente, îmbrăcăminte şi pături.

Potrivit reprezentanţilor Garnizoanei Militare, aproximativ 20 de timişoreni au mers, sâmbătă după-amiază, cu plasele pline la depozitul din Piaţa Libertăţii.

"Au adus, până acum, alimente neperisabile, aproximativ 26 de litri de ulei, 12 kilograme de făină, 20 de kilograme de mălai, 13 kilograme de orez, 25 de kilograme de zahăr şi aproximativ 30 de conserve. Alţii au adus fulare, pulovere, dar şi pături. Aşteptăm în continuare toţi cetăţenii municipiului Timişoara să se alăture acestei acţiuni", a declarat Adrian Jianu, purtătorul de cuvânt al Garnizoanei Timişoara.

La punctul de colectare din centrul Timişoarei sunt aşteptaţi şi agenţii economici care vor să dea o mână de ajutor celor aflaţi în nevoie.

Suceava

Prefectul de Suceava, Sorin Arcadie Popescu, a declarat că sâmbătă, în jurul orei 14.00, au plecat spre Brăila şi Ialomiţa, două camioane încărcate cu ajutoare constând în alimente şi apă.

El a spus că vineri a făcut apel la instituţiile publice şi la agenţii economici din judeţul Suceava, fiind adunate până sâmbătă la prânz peste 5.000 de conserve, 11.000 de pâini, aproximativ 2.000 de sticle cu apă minerală, 1.000 de kilograme de preparate din carne - salam, parizer, costiţă afumată şi slănină afumată, aproximativ 450 de kilograme de lactate - lapte praf, unt, caşcaval, brânză de burduf, 550 de kilograme de orez, peste 600 de litri de ulei, 150 de kilograme de făină, peste 800 de kilograme de sare, 350 de borcane de muştar şi aproximativ 400 de kilograme de zahăr, biscuiţi şi sucuri.

Ploieşti

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova, maior Leonard Dragomirescu, instituţia a deschis, sâmbătă după-amiază, două puncte de colectare a ajutoarelor destinate sinistraţilor din Vrancea şi Buzău. Unul dintre punctele de colectare a fost amenajat la sediul IJJ Prahova, iar celălalt, în Piaţa Aurora.

De asemenea, un punct de colectare a ajutoarelor a fost amenajat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă în centrul Ploieştiului, pe platoul din faţa Palatului Administrativ.

Sibiu

Prefectul a făcut un apel la localnici să trimită lemne de foc, dar şi alimente şi apă minerală. Ajutoare se strâng şi în Cluj şi Braşov.

Maramureş

Cinci tone de peleţi şi brichete vor fi trimise în comunele buzoiene Vadu Paşii, Robeasca şi Săgeata.

Angajaţii inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă au intervenit şi sâmbătă pentru deszăpezire, pentru a acorda ajutor persoanelor izolate de ninsoare şi pentru a transporta alimente, principalele acţiuni având loc în judeţele Ialomiţa, Buzău, Brăila, Călăraşi.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţăm 120 de angajaţi ai ISU Prahova intervin alături de 180 de colegi din judeţul Buzău în nouă localităţi afectate.

Un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş s-a deplasat cu un camion încărcat cu cinci tone de peleţi din rumeguş donate de o societate comercială, în comuna Vadu Paşii din judeţul Buzău. La descărcarea acestora au participat şi efectivele armatei. Pentru a parcurge cei 700 de kilometri până la destinaţie, trei pompieri maramureşeni au condus cu schimbul toată noaptea camionul pus la dispoziţie cu titlu gratuit de unul dintre aceştia.

Sâmbătă, angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa intervin în comunele Colelia şi Ciocârlia, continuând activitatea desfăşurată şi vineri. Ei au intervenit şi pentru a stinge un incendiu izbucnit la o anexă gospodărească.

În judeţul Brăila, pompierii militari, împreună cu efective de jandarmi, acţionează în localităţile Movila Miresii şi Esna, precum şi în oraşul Făurei pentru îndepărtarea zăpezii din gospodăriile persoanelor vârstnice sau fără ajutor.

Jandarmii, pompierii şi militarii au mai distribuit, sâmbătă, oamenilor din localităţile buzoiene izolate pâine, conserve şi apă.

MApN: Transport de ajutoare, cu două aeronave militare C-27 J SPARTAN, pentru localităţi din Vrancea

MApN informează că două aeronave militare C-27 J SPARTAN transportă, sâmbătă seară, de la Bucureşti la Bacău, 10 tone de produse alimentare, ajutorul umanitar urmând să fie preluat la Bacău de militari şi distribuit, cu autocamioane, în localităţi izolate din Vrancea.

"Două aeronave militare C-27 J SPARTAN, aparţinând Forţelor Aeriene, vor transporta 10 tone de produse alimentare, în seara zilei de sâmbătă, de la Bucureşti la Bacău. De la Bacău, ajutorul umanitar va fi preluat de militari de la Divizia 2 Infanterie, care le vor distribui, cu autocamioane, în localităţi izolate din judeţul Vrancea, în baza solicitărilor adresate de autorităţile locale. Centrul de coordonare a podului aerian, constituit la Flotila 90 Transport Aerian din Otopeni, din dispoziţia ministrului Apărării Naţionale, a luat această măsură din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile care nu permit efectuarea zborurilor cu elicoptere, planificate iniţial pentru această seară", se arată într-un comunicat al MApN.

Prin Comandamentul Logistic Întrunit şi Divizia 1 Infanterie, începând de sâmbătă noaptea vor fi executate, de asemenea, transporturi de produse alimentare, cu autocamioane, către localităţi izolate de ninsori din judeţele Buzău, Ialomiţa şi Teleorman.

Ministrul Apărării, Gabriel Oprea, a declarat, sâmbătă, la întâlnirea cu autorităţile locale din judeţele Vrancea şi Buzău, că armata este pregătită să intervină terestru, aerian şi naval, la solicitarea autorităţilor publice centrale şi locale din zonele afectate de viscol şi ninsorile abundente, pentru salvarea vieţilor puse în pericol, pentru distribuirea de alimente şi bunuri de strictă necesitate şi pentru deszăpezirea căilor de acces.

Patronatele pun la dispoziţie 50 utilaje de deszăpezire şi cer MAI să comunice unde e nevoie urgentă

Cele patru confederaţii patronale reprezentative la nivel naţional - CONPIROM, Patronatul Român, Uniunea Naţională a Patronatului Român şi UGIR 1903 - pun la dispoziţie 50 de utilaje de deszăpezire şi cer Guvernului şi MAI să li se comunice unde este nevoie de intervenţie urgentă.

Cele patru confederaţii patronale, membre ale Uniunii Confederaţiilor Patronale Independente din România PATROROM, informează că pun la dispoziţie cu titlu gratuit cele 50 de utilaje de deszăpezire, gata să intervină în sprijinul populaţiei de pe întreg teritoriul ţării, potrivit unui comunicat de presă transmis de cele patru confederaţii.

PATROROM solicită Guvernului şi în special Ministerului Administraţiei şi Internelor să informeze în legătură cu regiunile unde este nevoie de sprijinul şi de intervenţia imediată.

Un elicopter al MAI a transportat alimente şi apă în Ialomiţa şi Buzău

Un elicopter al Ministerului Administraţiei şi Internelor a transportat alimente şi apă în judeţele Ialomiţa şi Buzău, informează ministerul.

Elicopterul a transportat alimentele şi apa la Valea Măcrişului din judeţulIalomiţa, precum şi Moşeşti, Robeasca şi Vâlcelele din judeţul Buzău.

De sâmbătă, ora 9.00, elicopterele Ministerului Administraţiei şi Internelor au efectuat 16 zboruri pentru acordarea de sprijin şi salvarea a 14 persoane aflate în situaţii medicale dificile.

Totodată, piloţii au executat şi misiuni umanitare constând în transportul de urgenţă al unor cantităţi de alimente pentru oamenii din aceste zone afectate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici