Românii sunt deranjaţi de stereotipurile de gen din reclamele online

Peste 80% dintre românii cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani din mediul online susţin că sunt deranjaţi de reclamele online care reflectă stereotipuri, cum ar fi cele de gen, ca femeile în bucătărie sau bărbaţii care conduc maşini puternice.

754 afișări
Imaginea articolului Românii sunt deranjaţi de stereotipurile de gen din reclamele online

FOTO farrer and co

Un studiu realizat la nivel naţional în prima jumătate a anului 2022, pe un eşantion de 500 de persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani, arată că peste 68% dintre respondenţi afirmă că au observat prezenţa stereotipurilor în campaniile de promovare online, în timp ce 83% dintre aceştia s-au declarat deranjaţi de ele.

Cele mai apreciate tipuri de reclame în ultima perioadă de către români au fost cele cu conţinut amuzant, care îi ajută să se deconecteze, în proporţie de 63%, urmate de cele care prezintă direct specificaţiile sau caracteristicile unui produs (56%), cele care promovează valori sau îndeamnă la acţiune (52%) şi reclamele cu conţinut emoţionant care vorbesc despre realitatea cotidiană (43%).

De altfel, circa 73% dintre participanţii la studiu consideră reclamele pe care le urmăresc online ca fiind relevante pentru ei.

La polul opus, cele mai puţin apreciate reclame au fost cele care promovează o agendă politică (57%), reclamele complexe care sunt greu de înţeles (42%), cele care nu au acţiune şi doar prezintă un produs sau o ofertă (39%), sau în care brandurile îşi prezintă valorile, dar nu şi faptele (37%).

Potrivit studiului, peste 62% dintre respondenţi aleg să susţină un brand dacă valorile promovate de acesta rezonează cu ale lor, precum sustenabilitate, promovarea anumitor cauze sau transmiterea unor mesaje cu impact social puternic.

În acelaşi timp, 54% dintre participanţii la studiu au afirmat că au renunţat să cumpere produsele sau serviciile unui brand pentru că nu erau de acord cu valorile sau acţiunile acestuia.

Totodată, 61% dintre respondenţi declară că sunt atraşi de o reclamă din partea unui brand de care nu au auzit, dar care prezintă un produs de care sunt interesaţi.

De asemenea, jumătate dintre aceştia au afirmat că motivul care îi determină să se aboneze la newsletter-ele companiilor sunt reducerile sau beneficiile pe care le primesc în urma acestei acţiuni.

Conţinutul video primează

În ceea ce priveşte tipul de conţinut consumat cel mai des în mediul online, aproape 60% dintre participanţi preferă conţinutul video şi imaginile, în timp ce numai 26% sunt interesaţi de cel audio.

Şi componenta de influencers marketing s-a dovedit eficientă în cazul brandurilor care se adresează consumatorilor români. Mai bine de jumătate dintre participanţii la studiu au declarat că au achiziţionat un produs după ce l-au văzut promovat de către un influencer, iar 25% au căutat mai multe informaţii despre acel produs sau brand. De asemenea, 81% dintre respondenţi au descoperit un brand sau o companie după ce le-au văzut promovate de către un influencer.

Referitor la intenţia de cumpărare online a românilor anul acesta, circa 52% dintre respondenţi estimează că vor face anul acesta la fel de multe cumpărături online precum în 2021, iar 30% îşi propun să facă mai multe achiziţii online comparativ cu anul precedent. De cealaltă parte, doar 16% dintre participanţi estimează că vor face mai puţine cumpărături online în 2022.

Concluziile aparţin unui studiu realizat de Zitec şi agenţia de cercetare Ipsos, pentru evaluarea modului în care consumatorii români interacţionează cu brandurile şi campaniile de publicitate din mediul online.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici