Şase cabane din Rânca au fost distruse de flăcări - VIDEO

Un incendiu puternic care a cuprins, marţi seară, şase cabane din staţiunea gorjeană Rânca a distrus în totalitate construcţiile, cinci dintre ele prăbuşindu-se, iar prefectul judeţului spune că va cere o anchetă în condiţiile în care la faţa locului au putut ajunge doar două echipaje de pompieri.

183 afișări
Imaginea articolului Şase cabane din Rânca au fost distruse de flăcări - VIDEO

Şase cabane din Rânca au fost distruse de flăcări (Imagine: www.rancaonline.ro)

Incendiul a izbucnit, marţi seară, în jurul orei 21.00, la două dintre cabane şi s-a extins la alte patru construcţii, fără a exista victime, cabanele nefiind locuite.

În prezent, pompierii intervin în continuare pentru a lichida incendiul izbucnit la cele şase cabane şi pentru a preveni extinderea acestuia la alte vile aflate în apropiere.

Incendiul a distrus în totalitate construcţiile, cinci dintre ele prăbuşindu-se, iar prefectul judeţului a spus că va cere o anchetă în condiţiile în care la faţa locului au putut ajunge doar două echipaje de pompieri.

La faţa locului se află reprezentanţii conducerii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, prefectul judeţului, Liviu Andrei, primarul localităţii Baia Sprie, Constantin Mihuţescu, reprezentanţi ai Jandarmeriei, ai Inspectoratului de Stat în Construcţii, dar şi zeci de turişti care s-au speriat din cauza flăcărilor, care au atins câţiva metri înălţime şi au fost vizibile de la o distanţă de mai mulţi kilometri.

Cele şase case, care aveau câte un etaj şi mansardă, fac parte dintr-un complex turistic de patru stele, evaluat la circa un milion de euro, iar proprietarul acestora, omul de afeceri Maxim Tănase, spune că doar trei dintre cabane erau asigurate.

Conform martorilor, dintr-o singură cabană au fost scoase două frigidere şi două televizoare, din celelalte vile arzând toate dotările.

La faţa locului se află reprezentanţii conducerii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, prefectul judeţului, Liviu Andrei, primarul localităţii Baia Sprie, Constantin Mihuţescu, dar şi zeci de turişti care s-au speriat din cauza flăcărilor, care au atins câţiva metri înălţime şi sunt vizibile de la o distanţă de mai mulţi kilometri.

Prefectul judeţului Gorj va cere o anchetă

Prefectul judeţului Gorj a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că în cursul zilei de miercuri va cere declanşarea unei anchete în acest caz, pentru a se stabili cum a fost posibil să izbucnească un incendiu de o asemenea amploare, iar cadrele ISU să nu poată interveni. Aceasta, în condiţiile în care trei din cele cinci echipaje de pompieri trimise la faţa locului nu au putut ajunge în zonă, maşinile defectându-se pe drum.

Video Stirileprotv.ro

ISU Gorj a cerut sprijinul pompierilor militari din Valea Jiului

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Gorj a cerut sprijinul pompierilor militari din Valea Jiului, iar două echipaje de la Petroşani au ajuns la Târgu Jiu pentru a interveni în cazul unor eventuale incendii în zonă, în condiţiile în care toate autospecialele din Gorj au fost mobilizate la Rânca.

Potrivit prefectului judeţului Gorj, Liviu Andrei, pentru stingerea incendiului care a cuprins şase cabane din staţiunea Rânca acţionează două echipaje de la Târgu Jiu, iar alte trei maşini, de la Garda de Intervenţie Novaci, care au plecat spre staţiune, s-au defectat şi au rămas blocate pe drum.

În aceste condiţii, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj nu mai are disponibil niciun echipaj care să poată interveni în cazul unui eventual incendiu în zona Târgu Jiu, astfel că a fost cerut sprijninul pompierilor militari din Valea Jiului.

La ora transmiterii acestei ştiri, două echipaje de la Petroşani ajunseseră la Târgu Jiu.

Prefectul de Gorj a precizat că cele trei autospeciale de la Garda de Intervenţie Novaci care s-au defectat pe drumul de acces spre Rânca, după câţiva kilometri parcurşi, sunt vechi de aproximativ 30 de ani, la fel ca alte şapte autospeciale din dotarea ISU Gorj. Prefectul a spus că singurele maşini noi din dotarea ISU sunt cele două care intervin pentru stingerea incendiului de la Rânca.

Sursa foto: www.rancaonline.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici