Scenariu verde: veşti bune într-un mare oraş din vestul României

  • Municipiul Timişoara intră în scenariul verde.
  • Incidenţa cazurilor de COVID-19 a ajuns la 1,4 la mia de locuitori.
3022 afișări
Imaginea articolului Scenariu verde: veşti bune într-un mare oraş din vestul României

Scenariu verde: veşti bune într-un mare oraş din vestul României

„Veşti bune, din nou, pentru timişoreni. Astăzi, 08.05.2021, municipiul Timişoara a ajuns în scenariul verde, având raportată o rată de infectare Covid-19 de 1,40/1000 de locuitori. Ieri încă era peste 1,5/1000 de locuitori. Scăderea raportată coincide cu expirarea perioadei de 14 zile, la care urmau să fie reevaluate măsurile pe Timişoara, iar cu această ocazie municipiul Timişoara iese de pe anexele cu restricţii suplimentare, fiind aplicabile restricţiile generale aplicabile din HG nr. 432/2021”, a informat sâmbătă prefectul judeţului Timiş, Zoltan Nemeth.

Astfel, de duminică, în Timişoara va fi permisă activitatea cu publicul a restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului. În ultimele două săptămâni, activitatea era permisă la o capacitate de 30%.

Totodată, organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50%, iar organizarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 300 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanţă de minimum 2 metri unul faţă de celălalt, precum şi cu purtarea măştii de protecţie.

CITEŞTE AICI: CORONAVIRUS România 8 mai 2021. TOP cazuri de COVID-19 raportate în 24 de ore. Rată de infectare de peste 1,5 la mie în 4 judeţe

„Aceste activităţi sunt permise cât timp municipiul Timişoara are o incidenţă cumulată mai mică sau egală cu 1,5/1000 de locuitori. Dacă incidenţa cumulată la 14 zile din judeţ/localitate este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori, CJSU, în termen de 48 de ore de la depăşirea incidenţei de 1,5/1000 de locuitori, trebuie, conform art. 15 alin. 2 din Anexa nr. 3 la HG. 432/2021, să constate depăşirea limitei în vederea punerii în aplicare a măsurilor stabilite, măsurile urmând să se aplice pentru o perioadă de 14 zile. Astfel, este foarte important să nu avem o creştere a incidenţei şi din acest punct de vedere, deoarece suntem aproape de pragul de 1,5/1000 de locuitori”, a transmis prefectul judeţului.

Conform acestuia, aceste măsuri se aplică şi în Dumbrăviţa, Ghiroda, Remetea Mare şi Sânmihaiu Român, începând de duminică, cu menţiunea că în aceste localităţi se ridică mai multe restricţii, deoarece până acum erau pe anexa 2 cuprinzând localităţile unde incidenţa era mai mare de 4/1000 de locuitori.

Sâmbătă, rata de incidenţă cumulată calculată la 14 zile a ajuns în Bucureşti la 1,78 la mie. Incidenţa a scăzut sub 1,5 la mia de locuitori şi în Constanţa. Iată care sunt măsurile de relaxare aplicate de autorităţi la malul Mării Negre.

Bilanţul complet COVID-19 de sâmbătă, 8 mai, poate fi consultat AICI.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici