Secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, despre controlul la Obregia: Au trecut 6 luni şi nu au demarat proiectul

Deşi au trecut aproape 6 luni de la semnarea contractului, nu s-au demarat efectiv procedurile de implementare, afirmă secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, în controlul de la Spitalul de Psihiatrie Obregia: „Duce nemijlocit la întârzieri în PNRR şi va afecta, global, întregul program”.

272 afișări
Imaginea articolului Secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, despre controlul la Obregia: Au trecut 6 luni şi nu au demarat proiectul

Secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, despre controlul la Obregia: Au trecut 6 luni şi nu au demarat proiectul

„Discutăm despre un proiect în valoare de 5,7 milioane de lei pentru dezvoltarea infrastructurii medicale ambulatorie în Spitalul Clinic de Psihiatrie Alexandru Obregia, spital aflat în subordinea Primăriei Capitalei. Proiectul a fost aprobat pentru finanţare integrală din PNRR în 02 Februarie, iar contractul de finanţare a fost semnat la scurt timp după. Mă îngrijorează faptul că, deşi au trecut aproape 6 luni de la semnarea contractului, această unitate sanitară nu a demarat efectiv procedurile de implementare, fapt care va duce nemijlocit la întârzieri în PNRR şi va afecta, global, întregul program! Ministerul Sănătăţii, în calitate de finanţator şi de coordonator naţional PNRR pentru componenta Sănătate monitorizează fiecare procedură de achiziţie publică realizată cu bani europeni nerambursabili! Atunci când sunt sesizate încălcări sau vor exista suspiciuni cu privire la posibile fapte de corupţie, vă asigur că vom interveni rapid şi nu vom accepta ca cineva, indiferent cine este, să pună în pericol acest Program. PNRR este ultimul tren pentru schimbarea înfăţişării sistemului de sănătate din România”, declară Alexandru Rogobete

El afirmă că are „toleranţă zero pentru cei care risipesc chiar şi un euro”.

„Oameni buni! Dacă nu utilizăm corect, transparent şi în beneficiul pacienţilor aceşti bani (sume istorice pentru România) pentru a dezvolta spitalele, pentru a creşte siguranţa pacienţilor şi actului medical, nu mai avem nicio altă şansă! În concluzie, pe aceeaşi lungime de undă cu ministrul Sănătăţii, în calitate de Secretar de Stat responsabil de coordonarea la nivel naţional a PNRR din Sănătate, spun ferm: toleranţă zero pentru cei care risipesc chiar şi un euro din acest program! Aviz amatorilor”, adaugă secretarul de stat.

Rogobete afirmă că, în urma rezultatului corpului de control, dacă va fi cazul, „cu siguranţă” va rezilia contractul de finanţare.

„Acest lucru se va întampla în cazul tuturor beneficiarilor unde identificăm nereguli grave şi fapte de corupţie”, conchide Rogobete.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici