Prima pagină » Social » Secţiile de votare din mai multe localităţi din Prahova, deschise cu întârziere

Secţiile de votare din mai multe localităţi din Prahova, deschise cu întârziere

Toate secţiile de votare din oraşul prahovean Mizil, precum şi secţii de votare din alte localităţi ale judeţului au fost deschise, duminică dimineaţă, cu o întârziere de cel puţin o jumătate de oră pentru că nu au ajuns la timp ştampilele cu menţiunea "votat".
Secţiile de votare din mai multe localităţi din Prahova, deschise cu întârziere
22 nov. 2009, 08:50, Social

Florică Ţogoe, purtătorul de cuvânt al BEJ Prahova, a declarat că întârzierea este cauzată de faptul că la secţiile de votare respective nu au ajuns la timp ştampilele „votat”, în condiţiile în care sâmbătă seară s-a constatat că în Prahova la toate cele 719 secţii de votare ştampilele au fost distribuite greşit.

El a precizat că duminică dimineaţă, la ora 7.30 au fost trimise de la sediul Prefecturii Prahova ultimele maşini care au transportat ştampilele către secţiile de votare, iar la ora 8.00 erau în continuare închise, în aşteptarea ştampilelor, patru secţii de votare din municipiul Ploieşti.

Sursa citată a precizat că, potrivit legii, preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare pot întrerupe timp de o oră procesul de votare.

Ştampilele cu inscripţia „Votat” au fost distribuite greşit în toate cele 719 secţii de votare din Prahova, sâmbătă seară prefectul judeţului luând decizia ca toate ştampilele să fie aduse la Prefectură şi redistribuite către secţii duminică dimineaţă, la ora 5.00.

Potrivit declaraţiilor prefectului judeţului Prahova, Adrian Dobre, la nivelul Instituţiei Prefectului s-a produs „o eroare” în sensul că au fost încurcate ştampilele de vot, lucru de care autorităţile au aflat sâmbătă, la ora 18.00. Prefectul de Prahova a refuzat să spună în câte secţii de votare au fost distribuite greşit ştampilele, însă reprezentanţii PNL şi PSD au afirmat că, potrivit informaţiilor primite de la oamenii pe care îi au în teritoriu, eroarea s-a produs în toate cele 719 secţii de votare din judeţul Prahova.

Recomandarea video

Procurorul CSM Claudiu Sandu, atac la președintele Nicușor Dan: ”Dacă suntem toți corupți, nu mai este nimeni corupt” / ”Credeam că un președinte trebuie să lupte din prima zi cu pericolul corupției”
G4Media
GSP dezvăluie dezastrul de pe Arena Națională, care i-a fost ascuns lui Ciprian Ciucu: „Șefii nu ne lasă să-i spunem primarului!”
GSP.ro
PSD îl somează pe Ilie Bolojan să discute cu fermierii: „Domnule Bolojan, dialogul cu reprezentanții fermierilor este singura soluție pentru a opri escaladarea conflictului!”. Nu doar să luați act formal de revendicări prin hârtii
Gandul
Băieții Mădălinei Apostol, răpuși de durere la priveghi! Mama iubitei lui Nick Rădoi și-a făcut apariția în baston
Cancan
Adevărul despre Tavi Popescu la FCSB. A consumat gaz ilariant, a fost acoperit de club și îndepărtat din acest motiv? EXCLUSIV
Prosport
PISA 2025, cronica unui dezastru anunțat. Cum explică o profesoară de Limba Română analfabetismul funcțional al elevilor români: „Suferă de lene cognitivă, gândesc șablonizat și le place”
Libertatea
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
CSID
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia