Senatorul PSD Cătălin Voicu şi-a retras plângerea împotriva interdicţiei impuse de procurorii DNA

Senatorul PSD Cătălin Voicu şi-a retras, marţi, plângerea împotriva interdicţiei impuse de procurorii DNA, pe care o înaintase instanţei supreme, nemulţumit fiind că la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) nu se află volumele de urmărire penală în original, ci copiile acestora.

17 afișări
Imaginea articolului Senatorul PSD Cătălin Voicu şi-a retras plângerea împotriva interdicţiei impuse de procurorii DNA

Senatorul PSD Cătălin Voicu şi-a retras plângerea împotriva interdicţiei impuse de procurorii DNA (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

Voicu a arătat la ieşirea din sala de judecată că nu şi-a mai susţinut plângerea şi că a retras-o pe motiv că pe masa judecătorilor se aflau copii ale volumelor de urmărire penală, nu volumele originale, astfel cum ceruse el, astfel că nu poate participa la proces în acest fel.

"Am cerut judecătorului să nu fie trimise copii, ci dosarele originale. Totuşi, la instanţă au ajuns copii, iar eu nu înţeleg să mă judec astfel", a spus Voicu.

Cătălin Voicu ceruse judecătorilor ICCJ înlocuirea interdicţiei de părăsi localitarea cu cea de a nu părăsi ţara, motivând că nu îşi poate exercita mandatul de senator.

Instanţa supremă mai are pe rol, marţi, o cerere a omului de afaceri Costel Căşuneanu privind ridicarea interdicţiilor impuse de procurorii anticorupţie. Costel Căşuneanu a solicitat, în 23 decembrie, instanţei supreme ridicarea interdicţiei de a părăsi Bacăul pe perioada cercetărilor procurorilor anticorupţie care-l acuză de fapte de corupţie.

Costel Căşuneanu este acuzat de cumpărare de influenţă

Căşuneanu i-ar fi cerut senatorului PSD Cătălin Voicu să intervină la preşedintele Secţiei civile a instanţei supreme, Florin Costiniu, pentru ca, acesta, la rândul său, să intervină favorabil pentru omul de afaceri la colegi de la Secţia de contencios administrativ şi fiscal cu privire la o contestaţie referitoare la o licitaţie.

Costel Căşuneanu ar fi pierdut licitaţia respectivă după ce a fost clasat de pe locul I pe locul IV, context în care a făcut o contestaţie prin care solicita anularea licitaţiei şi descalificarea câştigătorului, potrivit surselor citate.

Pentru a fi sigur că dosarul său se va soluţiona favorabil, Căşuneanu ar fi făcut demersuri la senatorul Cătălin Voicu pentru ca acesta să intervină pe lângă Costiniu, iar acesta, la rândul său, să intervină pe lângă colegi ai săi magistraţi.

Surse judiciare au declarat că judecătorul Florin Costiniu ar fi primit o sumă importantă de bani de la administratorul firmei PA&Co International din Bacău, Costel Căşuneanu, în schimbul intervenţiei sale pe lângă judecători dintr-un complet al instanţei supreme, Secţia contencios-administrativ, într-un proces.

Potrivit surselor citate, dosarul lui Căşuneanu în care ar fi solicitat ajutorul lui Costiniu este 3360/2/2009.

Dosarul 3360/2/2009, care a avut termen de pronunţare în 11 noiembrie 2009, se referă la un recurs într-un litigiu privind achiziţiile publice, părţile fiind SC "PA&CO International" SRL Bacău şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. Completul de trei judecători al instanţei supreme a respins recursul "ca nefondat".

După respingerea recursului, Căşuneanu l-ar fi contactat pe Costiniu, reproşându-i faptul că nu i s-a rezolvat litigiul aşa cum s-a aşteptat.

În acelaşi dosar, în 17 decembrie, procurorii anticorupţie i-au adus la cunoştinţă lui Florin Costiniu acuzaţiile ce îi sunt aduse, acesta fiind urmărit penal de procurorii anticorupţie din 10 decembrie, pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă.

Cătălin Voicu este cercetat pentru trafic de influenţă

Totodată, senatorul PSD Cătălin Voicu este cercetat de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că ar fi pretins şi primit bani de la oameni de afaceri pentru soluţionarea favorabilă a unor cauze civile şi penale aflate pe rolul organelor judiciare.

Voicu a fost audiat, în 11 decembrie, de procurorii anticorupţie care i-au impus interdicţia de a părăsi Capitala, măsură pe care senatorul a contestat-o la instanţa supremă şi care va fi luată în discuţie luni.

În ordonanţa procurorilor prin care senatorului Voicu i s-a interzis să părăsească Capitala, i s-a impus, de asemenea, să nu intre în contact cu mai multe persoane. Senatorul PSD Cătălin Voicu a declarat, în 11 decembrie, că nu are voie să ia legătura cu Viorel Hrebenciuc, Marian Vanghelie şi Dan Ioan Popescu, consilierul PSD Ioan Năstase şi avocatul Cezar Bivolaru.

În acelaşi dosar, a fost audiat şi omul de afaceri Marius Locic. Procurorii anticorupţie au dispus ca Locic să nu poată părăsi Capitala timp de 30 zile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici