Senatul a stabilit cui pot delega din atribuţii primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene

Primarii vor putea să îşi delege din atribuţii secretarilor primăriilor, conducătorilor compartimentelor funcţionale sau personalului din aparatul de specialitate, precum şi conducătorilor instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, în funcţie de competenţe, au decis, marţi, senatorii.

116 afișări
Imaginea articolului Senatul a stabilit cui pot delega din atribuţii primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene

Senatul a stabilit cui pot delega din atribuţii primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene (Imagine: Sebastian Tataru/Mediafax Foto)

Senatul a adoptat, în acest sens, cu amendamente, în calitate de Cameră decizională, o propunere legislativă pentru modificarea Legii 215/2001 a administraţiei publice locale, iniţiată de senatorii PSD Gabriela Firea şi Darius Vâlcov, preşedinte al Comisiei pentru administraţie publică.

Senatorii şi-au însuşit prin vot şi un alt amendament al Comisiei pentru administraţie publică şi Comisiei juridice, propus de senatorul UDMR Klarik Laszlo Attila, potrivit căruia şi preşedinţii Consiliilor judeţene pot delega prin dispoziţie unele dintre atribuţiile acestora vicepreşedinţilor, conducătorilor compartimentelor funcţionale sau personalului din aparatul de specialitate, precum şi conducătorilor instituţiilor şi serviciilor publice de interes judeţean.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici