Şerban Huidu a ajuns la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

Şerban Huidu a ajuns la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, la unitatea sanitară urmând să ajungă soţia sa şi bona celor doi copii.

579 afișări
Imaginea articolului Şerban Huidu a ajuns la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

Şerban Huidu a ajuns la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Medicii vor face o declaraţie de presă la ora 19.00 (Imagine: Razvan Chirita/Arhiva Mediafax Foto)

Medicii vor face o declaraţie de presă luni, la ora 19.00

Cei trei vor fi supuşi la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti unor noi investigaţii medicale, chiar dacă ei au stabilit un diagnostic la unitatea sanitară braşoveană unde au fost internaţi iniţial, a declarat, pentru MEDIAFAX, managerul unităţii, Cătălin Cîrstoiu.

Cristina Huidu, soţia lui Şerban Huidu, necesită o intervenţie chirurgicală la picior, a declarat Adrian Albotă, directorul medical al Spitalului Judeţean Braşov.

Directorul medical al Spitalului Judeţean Braşov a declarat, luni, că în cazul soţiei lui Şerban Huidu şi al bonei acesteia se impune în continuare supravegherea medicală.

Adrian Albotă a declarat că Şerban Huidu a plecat din unitatea medicală în jurul orei 14.00, în timpul conferinţei de presă susţinute de medici, el precizând că atunci când s-a terminat conferinţa a constatat că realizatorul TV plecase.

Întrebat cum a explicat Huidu faptul că a cerut să fie internat la Spitalul Universitar Bucureşti, Albotă a spus: "Nu aş putea să vă dau explicaţia aceasta, cert este că soţia sa şi bona copiilor au nevoie să fie spitalizate".

Directorul medical al Spitalului Judeţean Braşov a reiterat faptul că Şerban Huidu, care a suferit un traumatism cranian minor, este într-o stare bună, iar investigaţiile care i-au fost făcute nu au relevat nicio modificare.

Ultima externată de la Spitalul Judeţean Braşov, în jurul orei 16.25, a fost bona copiilor lui Huidu, care are un traumatism cranio-cerebral, o contuzie la coloana cervicală, o contuzie toracică şi un traumatism la genunchi. Aceasta a fost preluată, pentru a fi adusă la Spitalul Universitar, de o maşină a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Braşov, femeia fiind dusă la ambulanţă pe targă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici