Sorin Oprescu a declarat că nu are nicio legătură cu începuturile firmei Hexi Pharma după ce în spaţiul public au apărut informaţii potrivit cărora după înfiinţare, societatea ar fi primit, gratis, un spaţiu în incinta Spitalului Universitar, condus la vremea respectivă de fostul edil.
„Nici nu exista aceasta firmă la vremea respectivă. Era vorba de farmacistul şef şi de încă un farmacist, o societate comercială, cred că Mateescu îl chema, care au încheiat acest contract. La urma urmei, nu am făcut un cinema, ci o farmacie care a funcţionat. Nu avea nicio legătură de detergenţii. E vorba de un contract încheiat cu Spitalul Universitar cu aprobarea Consiliului de Administraţie în 1994. Este vorba de o farmacie, nu e vorba de un cinema sau o cofetărie”, a declarat Sorin Oprescu, la Curtea de Apel Bucureşti, unde s-a discutat legalitatea rechizitoriului prin care a fost trimis în judecată.
În ceea ce priveşte legătura fostului primar cu patronul Hexi Pharma, acesta susţine că nu îl cunoaşte personal. „L-am cunoscut pe tatăl lui, pe care l-am găsit în Spitalul Universitar farmacist-şef”, a precizat Sorin Oprescu.
Citeşte şi: Spitalul Judeţean Suceava a indisponibilizat din proprie iniţiativă dezinfectanţii de la Hexi Pharma
Citeşte şi: Percheziţii la mai multe adrese ale Hexi Pharma şi acasă la patronul Dan Condrea. Poliţiştii ridică documente din 25 de unităţi sanitare – VIDEO
Citeşte şi: Ministerul Fondurilor Europene a verificat proiectele europene depuse de Hexi Pharma. Ce a constatat
Citeşte şi: DIICOT: Plângerea înregistrată pe numele lui Dan Condrea nu avea legătură cu posibile infracţiuni ale Hexi Pharma