Studenţii din căminele UMF din Regie, nu au căldură

Câteva mii de studenţi bucureşteni, cazaţi în căminele Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Regie, stau în frig, întrucât conducerea instituţiei nu a plătit facturile la gaze, iar lucrările de reamenajare au fost întârziate.

26 afișări
Imaginea articolului Studenţii din căminele UMF din Regie, nu au căldură

Studenţii din căminele UMF din Regie, nu au căldură

"De mai bine de o săptămână ne chinuim îngrozitor. Nu este căldură deloc, iar lucrările pentru schimbarea caloriferelor au început în vară şi nu au fost terminate nici acum. Pentru că respectivele lucrări nu au fost finalizate, cazarea în respectivele spaţii a fost decalată cu o săptămână, respectiv în 6 octombrie în loc de 1 octombrie. Cu toate acestea, sunt încă foarte multe camere fără calorifere'', au declarat tinerii cazaţi în respectivele unităţi.

Studenţii se tem că montarea caloriferelor ar putea dura mult timp, întrucât muncitorii lucrează foarte încet sau deloc.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici