STUDIU. De ce se tem românii în timpul epidemiei de coronavirus?

Potrivit unui studiu Mercury Research, românii se tem cel mai mult de posibilitatea de a se infecta (46%), urmând în clasament temerea de a-şi pierde veniturile (24%) şi temerea de a nu a mai găsi mâncare (8%).

1422 afișări
Imaginea articolului STUDIU. De ce se tem românii în timpul epidemiei de coronavirus?

STUDIU. De ce se tem românii în timpul epidemiei de coronavirus?

În confruntarea cu noul coronavirus, majoritatea ţărilor au fost puse într-un impas teribil – să micşoreze riscul de infectare cu preţul compromiterii economiei, sau să nu oprească economia, dar să rişte mai multe pierderi omeneşti. La fel cu cele mai multe ţări, România a ales prima opţiune. Totuşi, răspunde sau nu această decizie la temerile celor mai mulţi români?
 
Românii se tem cel mai mult de posibilitatea de a se infecta (46%), urmând în clasamenttemerea de a-şi pierde veniturile (24%) şi temerea de a nu a mai găsi mâncare (8%).
 
Românii care se tem de infectarea cu coronavirus sunt mai degrabă femei, sunt mai în vârstă (aproape jumătate dintre ei au peste 55 de ani) şi aproape jumătate dintre ei nu lucrează. Aceşti români îşi doresc într-o mai mare măsură interzicerea tuturor activităţilor economice neesenţiale. Cei care se tem mai mult de infectare decât de consecinţele economice se bucură de privilegiul siguranţei financiare: aproape două treimi dintre ei nu au rate la bancă, iar mai mult de jumătate ar putea trăi peste 3 luni doar din economii în cazul în care nu ar mai avea venituri.
 
29% dintre cei care lucrează se tem că îşi vor pierde veniturile, iar pentru 5% temerea s-a şi concretizat şi au fost deja concediaţi din cauza blocajului economic produs de criza Covid-19. Românii care se tem de pierderea veniturilor sunt mai degrabă bărbaţi, sunt mai tineri (trei sferturi din ei au sub 55 de ani) şi sunt activi (70% din ei lucrează). Aceşti români îşi doresc continuarea activităţilor economice în mod normal, fiindcă au rate de plătit şi fiindcă ar putea trăi doar între una şi trei luni din economii, dacă nu ar mai avea venituri.
 
Cei care se tem că nu vor mai găsi mâncare îndeajuns sunt mai degrabă bărbaţi în vârstăcare nu lucrează, cu educaţie scăzută. Aceştia vor să se continue activităţile economice în mod normal.
 
Studiul Mercury Research a fost realizat în perioada 25 martie – 3 aprilie 2020 pe un eşantion reprezentativ de 1007 persoane, care asigură o eroare de eşantionare de +3%, prin interviu telefonic si eşantionare pe numere de telefon formate aleator, conform celor mai bune practici în domeniu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici