SUA şi UE pregătesc noi tarife împotriva oţelului şi a aluminiului produs de China

Planul Washingtonului şi Bruxelles-ului de a reduce poluarea şi de a proteja industriile interne de surplusul de producţie asiatică.

301 afișări
Imaginea articolului SUA şi UE pregătesc noi tarife împotriva oţelului şi a aluminiului produs de China

SUA şi UE pregătesc noi tarife împotriva oţelului şi a aluminiului produs de China

Scopul este dublu: reducerea poluării şi protejarea industriilor interne de surplusul de producţie chineză. Şi pentru a obţine acest lucru, Washington şi Bruxelles ar lua în considerare o nouă rundă de taxe pe oţel şi aluminiu chinezesc. Planul – conform celor dezvăluite de Bloomberg – ar fi încă într-un stadiu embrionar, dar a primit undă verde de la preşedintele Biden.

China produce peste jumătate din oţelul mondial şi este acuzată de Statele Unite şi Bruxelles de „supraproducţie”, astfel încât să submineze supravieţuirea companiilor siderurgice americane şi din UE.

Surse de la Casa Albă care ştiu dosarul au spus că este puţin probabil ca proiectul să fie discutat oficial cu europenii înainte de a doua jumătate a anului viitor.

Dar unii paşi au fost deja făcuţi. Subsecretarul american pentru comerţ, Katherine Tai, a discutat despre asta în octombrie la Praga cu vicepreşedintele Comisiei UE, Valdis Dombrovskis. Biden pare dispus să meargă pe această cale, chiar dacă este conştient că îşi pune în pericol armonia cu Xi, după discuţiile de trei ore la G20 din Bali, pe 14 noiembrie.

În Bali, printre altele, trimişii SUA şi China au reiterat necesitatea de a lucra împreună tocmai în lupta împotriva schimbărilor climatice. Totuşi, ideea SUA de a-i implica pe europeni şi de a crea o axă pe problema „verde” şi a tarifelor ar ajuta America să îndulcească pilula.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici