Video Sute de transportatori au protestat în Piaţa Constituţiei (Video)

Transportatorii din Bucureşti şi judeţul Ilfov au protestat, joi, în Piaţa Constituţiei, faţă de reluarea transportului RATB în Ilfov şi au ameninţat că vor relua protestele peste două săptămâni, dacă solicitările lor nu vor fi rezolvate.

63 afișări

Mitingul de protest al transportatorilor din Bucureşti şi Ilfov, la care au participat aproximativ 200 de persoane, s-a încheiat în jurul orei 13.00, cu două ore mai devreme, aceştia având autorizaţie de protest până la ora 15.00.

Delegaţii ale patronatelor din transporturi au depus un memoriu cu solicitările lor la Guvern, Primăria Capitalei şi Ministerul Transporturilor.

Reprezentanţii transportatorilor susţin că, din decembrie 2008, când a fost reluat transportul RATB în Ilfov, au avut pierderi de 60 la sută. Aceştia au precizat că sunt 350.000 de persoane din judeţul Ilfov care lucrează în Bucureşti şi 400.000 de bucureşteni care îşi desfăşoară activitatea în Ilfov.

Secretarul general al Federaţiei Naţionale Patronale a Transportatorilor Rutieri din România, Virgil Câşmoiu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că activitatea RATB în Ilfov este ilegală, deoarece regia nu a participat la licitaţia de atribuire a traseelor de transport şi nu plăteşte nicio altă obligaţie fiscală.

"Vom reveni din nou, în două săptămâni, cu asemenea manifestări, până la rezolvarea problemelor", a spus Câşmoiu.

Lideii unor federaţii patronale ale transportatorilor au avut, miercuri, o întâlnire cu reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor, în urma căreia au primit promisiuni că în două săptămâni vor fi rezolvate mare parte din problemele semnalate, a declarat preşedintele Federaţiei Naţionale Patronale a Transportatorilor din România (FNPTR), Ion Comuşi.

"Singura problemă la care n-am primit nicio promisiune de rezolvare este solicitarea de abrogare a Ordonanţei 110 din 2008 pentru modificarea OUG 109 din 2005 privind transporturile rutiere, prin care traseele de transport persoane dintre Municipiul Bucureşti şi Ilfov sunt considerate trasee locale", a precizat Comuşi.

Federaţiile patronale ale transportatorilor au cerut abrogarea Ordonanţei 110 din 2008 pentru modificarea OUG 109 din 2005 privind transporturile rutiere, susţinând că aceste trasee au fost atribuite prin licitaţie publică în aprilie 2008, pe o perioadă de cinci ani, transportatorilor rutieri cu capital privat.

Reprezentanţii federaţiilor au precizat că pentru a participa la licitaţii transportatorii au făcut investiţii de sute de milioane de euro pentru modernizarea parcului auto.

"Membrii federaţiei noastre sunt în pragul falimentului după introducerea pe aceste trasee a RATB-ului, regie subvenţionată din bugetul local al Primăriei Municipiului Bucureşti, care practică tarife cu mult sub costurile reale", potrivit Federaţiei Naţionale Patronale a Transportatorilor Rutieri din România (FNPTRR).

Ion Comuşi a spus că operatorii de transporturi din Ilfov au trims deja în şomaj peste 600 de şoferi.

Federaţia Naţională Patronală a Transportatorilor din România şi FNPTRR cer "să se respecte legea", adică RATB să nu mai circule pe aceste trasee sau să primească şi ele subvenţii de la Primărie.

Transportatorii ameninţă cu proteste

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici