Szobi Cseh, transferat de la Fundeni la Spitalul "Victor Babeş"

Cascadorul Szobi Cseh, internat în 12 iunie la Institutul Clinic Fundeni din Capitală, cu o suferinţă hematologică gravă, a fost transferat joi la Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale "Victor Babeş" , din cauza unei stări febrile cauzate, probabil, de o infecţie, au declarat surse medicale.

266 afișări
Imaginea articolului Szobi Cseh, transferat de la Fundeni la Spitalul "Victor Babeş"

Szobi Cseh (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Potrivit surselor citate, o echipă medicală de la "Victor Babeş" l-a supus pe Cseh unor investigaţii complexe, pentru a stabili cauza febrei care durează de mai mult timp.

Cascadorul, în vârstă de 70 de ani, a urmat anterior, la Fundeni, un tratament pentru o suferinţă hematologică. În condiţiile în care starea febrilă a lui persistă de mai bine de o săptămână, medicii au decis să îl transfere la Spitalul "Victor Babeş".

Anul trecut, Szobi Cseh a aflat că are cancer, fiind diagnosticat cu mielom multiplu şi tumoare la coloană, la Fundeni, unde a urmat tratament cu citostatice, potrivit declaraţiilor sale din presă.

Szabolcs (Szoby) Cseh s-a născut la data de 11 decembrie 1942, în oraşul Miercurea Ciuc (judeţul Harghita), într-o familie de secui. Încă din timpul facultăţii, el a lucrat ca zburător la trapez la Circul de Stat din Bucureşti, în trupa "Ganea". Aflat în anul trei de facultate, el a colaborat în calitate de cascador la filmul "Dacii", regizat de Sergiu Nicolaescu, apoi în anul următor în filmele "Împuşcături pe portativ" (regizat de Cezar Grigoriu), "Tom Sawyer şi Huckleberry Finn" (producţie franceză) şi "Serbări galante" (în regia lui René Claire).

Între 1967-1980, fiind primul metodist, respectiv, maistru de lupte angajat pe un asfel de post în România, în cadrul Studioului Cinematografic Bucureşti şi apoi în Centrala RomaniaFilm - Centrul de Producţie Cinematografică, Cseh a colaborat la toate filmele realizate de studiourile cinematografice române ce conţineau secvenţe de acţiune-lupte şi a executat multiple cascadorii dificile şi spectaculoase, unele fiind unicat pe plan mondial.

Între 1999 şi 2002 a colaborat la realizarea secvenţelor de acţiune în peste zece filme artistice străine realizate în ţară, inclusiv "Amen", în regia lui Costa-Gavras.

În mai 2010, cascadorul Szoby Cseh a fost decorat Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler.

În 2011, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a cerut Curţii de Apel Bucureşti să constate calitatea de colaborator al fostei Securităţi a cascadorului Szoby Cseh. Acesta a declarat atunci că el s-a dus de bună voie la ofiţerii Securităţii pentru a "face ordine în studiouri", explicând că exista foarte multă corupţie în industria cinematografiei.

Anul acesta, pe 22 mai, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât irevocabil că Szobi Cseh nu a colaborat cu Securitatea.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici