Taxa de acces în staţiunea Mamaia va fi suspendată de la 15 septembrie

Accesul în staţiunea Mamaia va fi permis tuturor autovehiculelor fără nici un fel de taxă suplimentară, începând de săptămâna viitoare, după ce barierele vor fi retrase din punctele de la intrarea în staţiune.

550 afișări
Imaginea articolului Taxa de acces în staţiunea Mamaia va fi suspendată de la 15 septembrie

Taxa de acces în staţiunea Mamaia va fi suspendată de la 15 septembrie (Imagine: Mediafax Foto)

Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că barierele din Mamaia vor fi scoase din 15 septembrie, aceasta fiind ultima săptămână din acest an în care taxa de acces în staţiune va fi încasată. Edilul a precizat că în acest sezon estival din taxa de barieră s-au încasat peste 1.700.000 de lei, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, când s-au strâns aproximativ 1.500.000 de lei. Banii strânşi din această taxă au fost folosiţi pentru organizarea diverselor evenimente estivale, a susţinut Mazăre.

Taxa de acces în Mamaia a fost introdusă în 12 iulie, fiind aplicată autovehiculelor care nu sunt înmatriculate în judeţul Constanţa. Pentru o intrare în staţiune, şoferii au plătit 3 lei. Un abonament pentru 24 de ore a costat 4 lei, unul pentru şapte zile 25 de lei, iar abonamentul pentru întreg sezonul estival a fost de 250 de lei.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici