Tinerii fără job ar putea primi câte 25.000 de euro să îşi construiască o afacere. Ce judeţe sunt eligibile

  • Viitor pentru tinerii NEET’S II” este un proiect finanţat din fonduri europene se află încă în pregătire la Ministerul Fondurilor Europene
  • Proiectul are ca scop acordarea unui ajutor tinerilor din categoria NEET’S să-şi construiască propria afacere
  • Tinerii NEET’S sunt cei cu vârsta între 16- 29 de ani care nu mai urmează nici o formă de învăţământ şi nu au reuşit să se angajeze
26370 afișări
Imaginea articolului Tinerii fără job ar putea primi câte 25.000 de euro să îşi construiască o afacere. Ce judeţe sunt eligibile

Tinerii fără job ar putea primi câte 25.000 de euro să îşi construiască o afacere. Ce judeţe sunt eligibile

Potrivit propunerii de pe site-ul oficial al Ministerului Fondurilor Europene, 42 de milioane de euro vor fi folosite pentru proiecte europene de educare a tinerilor NEET’S.

Tinerii NEET’S sunt cei cu vârsta între 16- 29 de ani care nu mai urmează nici o formă de învăţământ şi nu au reuşit nici să se angajeze.

O parte dintre aceşti tineri pot beneficia de educaţie antreprenorială, iar la final pot primi câte 25.000 de euro să-şi înfiinţeze propria afacere.

Din cele 42 de milioane de euro, 16,8 milioane de euro vor merge la circa 672 de tineri, cu estimarea că se vor deschide tot atâtea afaceri mici.

Judeţele eligibile la fondurile UE pentru tinerii  NEET’S sunt: Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu, Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui, Bihor, Bistriţa- Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Timiş, Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.

Pentru a putea să primeşti aceste fonduri trebuie să ai deja 18 ani împliniţi, să fii înregistrat de agenţia judeţeană de ocupare a forţei de muncă, să faci parte din categoria NEET’S, să ai domiciliul într-unul dintre judeţele incluse în proiect, să ai minim un angajat şi afacerea înfiinţată trebuie să funcţioneze minimum 12 luni pe perioada implementăii proiectului.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici