Trafic îngreunat de precipitaţii pe 26 de străzi din Capitală / ISU: Un copac de mari dimensiuni a căzut pe trei maşini şi a rupt un stâlp de electricitate

Trafic îngreunat de ploaia abundentă pe mai multe străzi din Capitală, la ora transmiterii acestei ştiri fiind nu mai puţin de 26 de drumuri afectate. Primăria Capitalei anunţă că a solicitat ApaNova să intervină de urgenţă.

814 afișări
Imaginea articolului Trafic îngreunat de precipitaţii pe 26 de străzi din Capitală / ISU: Un copac de mari dimensiuni a căzut pe trei maşini şi a rupt un stâlp de electricitate

Trafic îngreunat de precipitaţii pe 26 de străzi din Capitală

"Nu sunt intersecţii sau pasaje blocate. S-au înregistrat acumulări de apă în cinci sectoare ale Capitalei, şi anume: 7 străzi în sectorul 1, 5 străzi în sectorul 2, 4 străzi în sectorul 3, în sectorul 4 sunt 2 artere inundate, iar in sectorul 6- opt străzi. Am solicitat ApaNova să intervină de urgenţă în toate aceste zone, pentru eliminarea acumulărilor de apă, cu toate echipele de intervenţie. Am cerut şi reprezentanţilor Administraţiei Străzilor să aibă echipele de intervenţie pe teren 24 de ore din 24, astfel încât să poată rezolva cât mai rapid defecţiunile apărute la sistemul de semaforizare”, a trasmis Gabriela Firea, primarul Capitalei.

TITLURILE ZILEI

Edilul a declarat că RATB trebuie să îşi suplimenteze mijloacele de transport în comun aflate pe traseu, astfel încât călătorii să nu aştepte foarte mult timp în staţii.

ApaNova intervine la această oră în Capitală cu 15 hidrocuratitoare şi cinci autoutilitare.

Şi Poliţia Rutieră transmite că există riscul producerii de accidente având în vedere condiţiile meteo.

”Pe Sos. Colentina, între Str. Doamna Ghica şi Str. Ziduri Mosi, datorită apei pluviale, capacele de canalizare s-au deplasat.De asemenea, pe anumite artere, precum Bd. Preciziei, Bd.Tineretului, Pasaj Lujerului, canalizarile au refulat, partea carosabila fiind acoperita in totalitate cu apă. Politistii Brigazii Rutiere recomandă conducătorilor auto să circule cu prudenţă, să nu bruscheze comenzile autoturismului, să asigure o bună vizibilitate a parbrizului, lunetei, geamurilor laterale si oglinzilor retrovizoare”, anunţă Brigada Rutieră, într-un comunicat de presă.

ISU: Un copac de mari dimensiuni a căzut pe trei maşini şi a rupt un stâlp de electricitate în Capitală 

Un copac de mari dimensiuni a căzut pe 3 maşini şi a rupt un stâlp de electricitate, incidentul având loc pe strada Eufrosina Popescu din Bucureşti, anunţă reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov.

Capitala se află sub atenţionare cod portocaliu de ploi până marţi la ora 10.00.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov a anunţat că un copac de mari dimensiuni a căzut pe trei autoturisme şi a rupt şi un stâlp de electricitate, pe strada Eufrosina Popescu din Bucureşti.

Totodată, angajaţii ISU Bucureşti-Ilfov au intervenit, de la ora 10.00 şi până la 17.30, în trei locaţii pentru îndepărtarea copacilor căzuţi şi în 26 de situaţii pentru îndepărtarea apei acumulate în locuinţe sau pe carosabil.

În jurul orei 19 sunt 14 intervenţii în desfăşurare.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici