Traficul pe DN 1, blocat de o ploaie torenţială

Circulaţia rutieră pe drumul naţional 1, în zona Gării din staţiunea prahoveană Sinaia, a fost blocată, miercuri după amiază, pe sensul de mers Bucureşti - Braşov, după ce o ploaie torenţială a inundat carosabilul.

20 afișări
Imaginea articolului Traficul pe DN 1, blocat de o ploaie torenţială

Traficul pe DN 1, blocat de o ploaie torenţială (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit poliţiştilor rutieri, traficul rutier s-a desfăşurat cu dificultate miercuri după amiază, între orele 13.40 - 14.00, pe drumul naţional 1, în zona centurii oraşului Sinaia, din cauza unei ploi torenţiale care a inundat carosabilul.

Ploaia, care nu a durat mai mult de 20 de minute, a făcut impracticabil sensul de mers Bucureşti - Braşov, în zona gării din Sinaia, din cauză că sistemul de canalizare a nu a putut prelua debitul mare de apă, martorii afirmând că, în zona respectivă apa a ajuns până la jumătate de metru.

Circulaţia pe sensul de mers Bucureşti - Braşov a fost dirijată prin staţiunea Sinaia, timp în care pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă au intervenit pentru scoaterea apei de pe carosabil.

La ora transmiterii acestei ştiri, traficul rutier pe DN 1 - centura oraşului Sinaia revenise la normal.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici