Traian Băsescu, la Serbările naţionale de la Ţebea

Peste două mii de persoane s-au adunat, duminică, la Serbările naţionale de la Ţebea, judeţul Hunedoara, pentru a participa la comemorarea a 136 de ani de la trecerea în nefiinţă a lui Avram Iancu, la manifestare fiind prezent şi şeful statului, Traian Băsescu.

126 afișări
Imaginea articolului Traian Băsescu, la Serbările naţionale de la Ţebea

Traian Băsescu, la Serbările naţionale de la Ţebea (Imagine: Mediafax Foto)

După ce a ajuns la manisfetările de la Ţebea, înainte de începerea slujbei religioase, Traian Băsescu a salutat garda de onoare şi s-a dus apoi la un puiet de brad aflat lângă gorunul lui Avram Iancu, la rădăcina căruia a turnat o găleată cu apă.

La Ţebea mai sunt prezenţi, printre alţii, Theodor Stolojan, Corneliu Vadim Tudor şi Adrian Păunescu, precum şi oficialităţi locaole şi judeţene.

După oficierea slujbei de pomenire a simbolului moţilor Avram Iancu, preşedintele Traian Băsescu a plecat din perimetrul unde se desfăşura ceremonia şi a salutat mulţimea, stând de vorbă cu oamenii aflaţi la Ţebea.

La ora transmiterii acestei ştiri, şeful statului se plimba prin mulţime şi urmează să intre in căminul cultural.

Din cauza unei pene de curent, finalul slijbei religioase oficiate de înaltul ierarh Timotei Seviciu nu a mai putut fi auzit la staţia de amplificare, la fel şi discursurile unor autorităţi prezente la manifestările de la Ţebea.

În timpul slujbei religioase, Băsescu a stat alături de Theodor Stolojan şi de preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, liberalul Mircea Ioan Moloţ, în spatele şefului statului, în imediata apropiere, aflându-se şi Corneliu Vadim Tudor.

Băsescu a declarat ziariştilor prezenţi la manifestare că a venit de la Bucureşti "în semn de respect pentru istoria moţilor".

Întrebat de jurnalişti de ce nu a ţinut un discurs la serbările naţionale de le Ţebea, Băsescu a răspuns: "Încă de pe drum i-am spus preşedintelui Moloţ că ar fi bine ca noi, politicienii, să nu le dăm lecţii de patriotism moţilor. Şi uite că Dumnezeu mi-a dat dreptate", a spus Băsescu, făcând referire la faptul că a fost întrerupt curentul, iar discursurile nu s-au mai auzit deloc în mulţume.

Avram Iancu, unul dintre conducătorii revoluţiei de la 1848-1849 din Transilvania, s-a născut în anul 1824, la Vidra, în Munţii Apuseni, într-o familie de moţi înstăriţi. A studiat dreptul la Cluj. S-a stins din viaţă la 10 septembrie 1872 la Baia de Criş şi a fost îngropat la Ţebea, jud. Hunedoara, lângă "Gorunul lui Horea".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici