Video Trei angajaţi de la Brădet, depistaţi cu E.Coli. Patronul societăţii: Am primit informarea de 3-4 zile şi ne-au spus să nu o luăm în considerare - VIDEO

Direcţia de Sănătate Publică Argeş confirmă prezenţa bacteriei E.Coli patogen, având gena verotoxină, care provoacă apariţia SHU, la trei dintre angajaţii societăţii Brădet şi la un angajat de la firma care furniza laptele.

9387 afișări

Sorina Honţaru, directorul DSP Argeş, a declarat pentru MEDIAFAX că a fost identificată bacteria E.Coli patogen, având gena verotoxină, care provoacă apariţia SHU, la trei dintre angajaţii societăţii Brădet. Aceleaşi rezultate au ieşit pozitive şi în cazul unui angajat al firmei care furniza laptele pentru Brădet.

"Am informat Prefectura, am informat ministerul Sănătăţii şi pe toată lumea legat de rezultate. Aceasta este procedura", a declarat Sorina Honţaru, directorul DSP Argeş pentru MEDIAFAX.

Marius Badea, patronul societăţii Lactete Brădet a declarat, pentru MEDIAFAX, că " am cerut suplimentar să se facă analiza de E.Coli la angajaţii firmei Brădet. Nu avem rezultatele primite de la Bucureşti. De la DSP am primit acea notificare ce a ajuns şi la Prefectură. Am sunat la Direcţie şi ni s-a spus că 70 % dintre oameni sunt purtători de E.Coli, că nu e nicio problemă şi că nu există o lege care să impună efectuarea acestei analize. Angajaţii nu trebuie să urmeze vreun tratament. Eu acum o zi sau două am aflat. Pentru a primi oficial răspuns de la Bucureşi am trimis memorii în urma adresei de la DSP , dar nu am primit răspuns încă".

Patronul Brădet: Am primit informarea de 3-4 zile şi ne-au spus să nu o luăm în considerare

Patronul "Lactate Brădet" a declarat că informarea de la DSP Argeş, privind prezenţa bacteriei E.Coli patogen la angajaţii firmei, a fost primită în urmă cu trei-patru zile şi că i s-a transmis că "nu este atât de importantă" şi "să nu o ia în considerare".

"Nici măcar nu ni s-a putut răspunde ce tratament ar trebui să le dăm oamenilor, ni s-a spus că nu se ştie deocamdată şi nu este cazul pentru un tratament specific. Ni s-a dat o hârtiuţă prin care ni s-a spus, la un moment dat, că oamenii nu mai trebuie să fie primiţi la locul de muncă, iar noi am răspuns cu o adresă şi am spus << Vă rog să ne spuneţi temeiul legal  prin care noi am putea să dăm un om afară pentru că este purtător de E.Coli>> pentru că în legislaţie nu există aşa ceva. După care au început să întoarcă aceste vorbe şi să zică că nu, dar nu avem încă un răspuns la acea adresă prin care noi am solicitat clarificări" a declarat patronul "Lactate Brădet", Marius Badea.

Acesta a precizat că reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Argeş i-au transmis că informarea "nu este atât de importantă" .

"Este o hârtie care a venit de trei-patru zile, pe care am discutat-o cu ei şi au spus << nu o luaţi în considerare, că nu este atât de importantă, că nu este relevantă >>. Şi atunci, de ce apare hârtia astăzi? Toate încep să se lege. (...) Respectivele analize au fost solicitate de către noi. Am alergat destul de mult pentru a putea face analizele la toţi angajaţii noştri, nu toate laboratoarele fac această analiză. Am reuşit să o facem la Cantacuzino cu ajutorul Direcţiei Sanitare Publice Argeş , care ne-a intermediat analizele către acest laborator. Până la acaestă oră, noi nu avem analizele oficiale date de către Cantacuzino nouă personal, cei care am iniţiat procedura de a face analizele oamenilor. Ni s-a spus de atunci că aceste analize nu sunt elocvente pentru că majoritatea oamenilor are E. Coli" a mai precizat Marius Badea.

Prefectul judeţului Argeş, Cristian Soare, a menţionat că instituţia pe care o conduce a primit informarea la data de 11 martie.

"Instituţia Prefectului a primit în data de 11 martie o informare spre ştiinţă de la Direcţia de Sănătate Publică Argeş prin care dintre cele 19 probe de coproculturi recoltate de la fabrica de lactate, şapte au fost pozitive pentru cel puţin unul dintre tipurile de E. Coli patogen. Trei dintre aceste probe pozitive au prezentat genele verotoxină, ceea ce este sugestiv pentru prezenţa de E. Coli verotoxină pozitiv în materiile fecale. Este foarte clar, este foarte limpede că aceste probe au fost transmise către Ministerul Sănătăţii , instituţie abilitată să stabilească cauza, să analizeze toate aceste probe, să stabilească o eventuală cauză între probele găsite în aceste coproculturi şi E-Coli din tulpinile de la bebeluşii bolnavi de sindromul hemolitic uremic" a declarat prefectul de Argeş, Cristian Soare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici