Potrivit IPJ Timiș, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea accidentului în jurul orei 17.00.
Din primele cercetări a reieșit că un bărbat de 65 de ani, în timp ce conducea o mașină în parcarea unui centru comercial din Timișoara, ar fi pătruns pe o zonă destinată pietonilor, unde a accidentat o femeie și doi bărbați, iar ulterior s-a oprit într-o societate comercială din zonă.
Au fost rănitre trei persoane: o femeie de 56 de ani, un bărbat de 34 de ani și un alt bărbat, ale cărui date de identificare nu au putut fi stabilite la fața locului întrucât a fost transportat la spital.
Toate victimele au fost duse la spital.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
ISU Timiș anunță că a intrevenit după ce o mașină a intrat în fațada unui magazin.
La sosirea echipajelor, cele 3 persoane accidentate erau conștiente și cooperante, prezentând multiple traumatisme.
Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.