Turiştii dispăruţi în Bucegi, de negăsit nici în a treia zi de căutări

Salvatorii montani nu au dat de urma celor doi turişti, un bărbat şi o femeie din Bucureşti, dispăruţi sâmbătă după-amiază pe Valea Caraiman, din Masivul Bucegi, după aproape zece ore de căutări, acţiunea, la care au participat 40 de salvamontişti, fiind sistată până marţi dimineaţă.

78 afișări
Imaginea articolului Turiştii dispăruţi în Bucegi, de negăsit nici în a treia zi de căutări

Turiştii dispăruţi în Bucegi, de negăsit nici în a treia zi de căutări

Acţiunea de căutare a celor doi turişti dispăruţi sâmbătă după-amiază pe Valea Caraiman din Masivul Bucegi a fost sistată luni, la lăsarea întunericului, după trei zile de căutări fără niciun rezultat.

Acţiunea, la care au participat toţi salvamontiştii din Buşteni şi Sinaia, ajutaţi de colegi de la Salvamont Braşov şi de zece jandarmi montani, a început luni dimineaţă, la ora 7:00 şi a fost una extrem de dificilă, din cauza gerului şi a vântului care a bătut cu viteze ce au depăşit 150 de kilometri pe oră.

Cei 40 de salvatori montani, printre care se numără zece jandarmi montani de la Centrul de pregătire din Buşteni şi 30 de salvamontişti din Buşteni, Sinaia şi Braşov au încetat căutările luni, la lăsarea întunericului. După aproximativ zece ore de căutări, salvatorii nu au dat de urma celor doi turişti dispăruţi, iar acţiunea va fi reluată marţi dimineaţă, la ora 7:00, a afirmat George Cotinghiu, de la Serviciul Salvamont Buşteni.

Acesta a precizat că marţi vor urca pe munte aproximativ 30 - 35 de salvatori şi vor cerceta în special zonele din partea de jos a Masivului Bucegi.

Dacă cei doi turişti nu vor fi găsiţi, ei vor fi căutaţi începând de miercuri doar de către echipele de serviciu ale Salvamont Buşteni, şi nu de tot efectivul, cum s-a întâmplat în ultimele două zile, a afirmat George Cotinghiu.

De altfel, salvatorii montani cred că şansele ca cei doi să fie găsiţi în viaţă sunt minime, după două nopţi petrecute pe munte la temperaturi de până la minus 20 de grade Celsius.

În timpul căutărilor de luni, unii salvatori montani au fost surprinşi de două avalanşe, ei fiind scoşi nevătămaţi de sub stratul de zăpadă de către colegii lor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici