Un agent de la Penitenciarul Vaslui s-a împuşcat în piept cu arma din dotare în timpul serviciului

Un agent de la Penitenciarul Vaslui, în vârstă de 28 de ani, s-a împuşcat în piept, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, cu arma din dotare, în timp ce efectua serviciul de patrulare între două posturi de pază din interiorul instituţiei.

71 afișări
Imaginea articolului Un agent de la Penitenciarul Vaslui s-a împuşcat în piept cu arma din dotare în timpul serviciului

Un agent de la Penitenciarul Vaslui s-a împuşcat în piept cu arma din dotare în timpul serviciului (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit conducerii Penitenciarului Vaslui, gardianul a fost găsit rănit, într-o baltă de sânge, de către şeful de tură, după ce acesta din urmă a auzit două focuri de armă din zona sectorului unde agentul îşi desfăşura serviciul de patrulare.

"Deocamdată, nu ştim dacă a fost un nefericit accident sau a existat intenţie din partea agentului. Noi am anunţat Poliţia şi Parchetul, care au trimis o echipă complexă de cercetare care să stabilească mecanismul producerii evenimentului. Ceea ce pot să vă spun este că angajatul nostru nu a avut probleme pe linie profesională, şi nici nu a fost sancţionat vreodată disciplinar", a declarat, sâmbătă, pentru corespondentul MEDIAFAX Vasile Cotoc, directorul Penitenciarului Vaslui.

Preluat de o ambulanţă la foarte scurt timp de la producerea accidentului, agentul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui, fiind supus imediat unei intervenţii chirurgicale pentru a-i fi salvată viaţa.

"Agentul a suferit o plagă împuşcată la nivelul plămânului stâng, ceea ce a presupus o intervenţie chirurgicală complexă, care a durat câteva ore. În prezent, pacientul este stabil hemodinamic, fiind transferat la Secţia Anestezie Terapie Intensivă a spitalului, unde se află sub atenta supraveghere a medicilor şi unui psiholog", a precizat Carmen Rotaru, directorul medical al SJU Vaslui.

În vârstă de 28 de ani, agentul, care s-a împuşcat în timpul serviciului cu pistolul mitralieră din dotare lucra de şase ani la Penitenciarul Vaslui, odată cu absolvirea unei şcoli de specialitate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici