Un ales local din Bucureşti propune parcarea alternativă pe un sens de mers, pentru curăţarea străzilor

Viceprimarul Sectorului 2, Dan Cristian Popescu, propune Consiliului Local, un proiect de hotărâre privind aprobarea parcării alternative pe un sens de mers, în vederea spălării mecanizate a carosabilului din această zonă a Municipiului Bucureşti.

942 afișări
Imaginea articolului Un ales local din Bucureşti propune parcarea alternativă pe un sens de mers, pentru curăţarea străzilor

„Iniţiativa are la bază nemulţumirile cetăţenilor privind curăţenia pe arterele rutiere din sector, precum existenţa gunoaielor de toate felurile (nisipul şi praful, depunerile de resturi vegetale ce nu pot fi înlăturate eficient din spaţiul dintre maşinile parcate, în special în perioada călduroasă când aceste deşeuri intră în putrefacţie, dezvoltându-se microbi, paraziţi şi mirosuri greu de suportat). De asemenea, iniţiativa are la bază imposibilitatea îndepărtării în totalitate a acestor deşeuri, fapt care pune în pericol întreaga operaţiune de igienizare a arterelor rutiere”, se arată într-un comunicat al Primăriei Sector 2.

Potrivit primăriei, operatorul de salubrizare autorizat îşi va desfăşura activitatea conform programului de lucru, respectând clauzele contractuale, anulând riscul unui consum crescut de material şi manoperă.

”Prin urmare, consider că, o zi pe lună, pe fiecare arteră rutieră de pe raza Sectorului 2, să fie aplicată parcarea alternativă, în vederea eficientizării spălării mecanizate a carosabilului ”, declară viceprimarul Dan Cristian Popescu.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici