Un an şi patru luni de închisoare pentru o mamă. Îşi obligă fiica la o dietă strictă

  • O mamă în vârstă de 53 de ani, acuzată că şi-a maltratat fiica, a fost condamnată la un an şi patru luni de închisoare.
  • Îşi punea fiica la dietă pentru că era considerată "grasă" şi "urâtă".
500 afișări
Imaginea articolului Un an şi patru luni de închisoare pentru o mamă. Îşi obligă fiica la o dietă strictă

Tribunalul din Como a condamnat la un an şi patru luni de închisoare o mamă în vârstă de 53 de ani, acuzată că şi-a maltratat fiica, care avea 16 ani la momentul presupuselor fapte, în 2019, relatează Il Messaggero.

Femeia a fost acuzată că a ţinut-o pe fată la o dietă strictă pentru că era considerată "grasă" şi "urâtă", astfel încât aceasta nu a depăşit niciodată 47 de kilograme.

Cazul a ieşit la iveală după ce o rudă l-a anunţat la poliţie.

După deschiderea anchetei, mama fusese scoasă din casă cu o măsură preventivă, urmând să se întoarcă în familie după câteva luni. Procurorul de caz solicitase o pedeapsă mai mare, de doi ani de închisoare.

"Mama a vrut doar binele fiicei sale şi a acţionat întotdeauna pentru a proteja sănătatea fetei", a argumentat avocatul apărării, Alessandra Colombo Taccani, referindu-se în special la problemele de spate ale adolescentei şi la necesitatea de a folosi un corset pentru care trebuia să fie atentă la greutate.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici