Un bărbat din Cluj şi-a omorât soţia. Explicaţia ULUITOARE oferită anchetatorilor - Mediafax

Un bărbat din Cluj şi-a omorât soţia. Explicaţia ULUITOARE oferită anchetatorilor

Un bărbat şi-a omorât soţia în locuinţa din Geaca, judeţul Cluj, apoi a susţinut, în faţa anchetatorilor că a primit nişte semnale pentru a o ucide la o anumită oră. Procurorii criminalişti au deschis o anchetă în acest caz, transmite corespondentul MEDIAFAX.

6495 afişări

Imaginea articolului Un bărbat din Cluj şi-a omorât soţia. Explicaţia ULUITOARE oferită anchetatorilor

Un bărbat din Cluj şi-a omorât soţia. Explicaţia INCREDIBILĂ pe care a dat-o anchetatorilor

Surse judiciare au declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că bărbatul va fi examinat din punct de vedere psihiatric pentru a se stabili dacă a avut discernământ în momentul comiterii faptei.

”Un bărbat de 51 de ani este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor după ce în noaptea de miercuri spre joi şi-ar fi ucis soţia, în vârstă de 49 de ani, prin ştrangulare, crima având loc într-un sat din comuna Geaca. Din primele informaţii reiese că, după săvâşirea faptei, bărbatul a sunat o rudă care a alertat poliţia. La audieri, acesta a spus că a primit nişte semnale pentru a-şi ucide soţia la o oră fixă în cursul nopţii, fără a putea preciza de ce natură au fost acestea. Bărbatul urmează să fie examinat din punct de vedere psihiatric pentru a se stabili dacă a avut discernământ în momentul comiterii faptei”, au spus sursele citate.

 

Potrivit acestora, anchetatorii urmează să decidă ce măsuri preventive vor fi luate împotriva autorului crimei, care a avut loc în timpul nopţii de miercuri spre joi, sau dacă se impune internarea sa într-o clinică de specialitate.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
CRIMĂ ,
SOŢIE ,

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.