Un bărbat s-a înecat în râul Colentina din Capitală

Un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în râul Colentina din Capitală, acesta fiind al doilea caz de acest gen înregistrat sâmbătă în Capitală, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti.

216 afișări
Imaginea articolului Un bărbat s-a înecat în râul Colentina din Capitală

Un bărbat s-a înecat în râul Colentina din Capitală (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Bărbatul intrase în apă, cel mai probabil, pentru a scăpa, măcar în parte, de caniculă.

Martorii au sunat la 112 la ora 13.28, după ce bărbatul a dispărut sub apă şi nu a mai revenit la suprafaţă, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Daniel Vasile.

La faţa locului au ajuns scafandrii de la ISU şi un echipaj de la ambulanţă. Pompierii l-au scos pe bărbat din apă în jurul orei 14.15, însă acesta era deja decedat.

Tot sâmbătă, în cursul dimineţii, un tânăr de aproximativ 25 de ani s-a înecat în Dâmboviţa, în apropiere de Piaţa Unirii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici