Un consilier municipal de la USR a dat în judecată Direcţia de Sănătate Publică

Consilierul municipal USR, Alexandru Gâdiuţă, a anunţat, marţi, că depune o cerere de chemare în judecată împotriva Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, spunând că instituţia refuză să prezinte studiul despre efectele asupra sănătăţii a gropii de gunoi din zona Rudeni-Chiajna.

436 afișări
Imaginea articolului Un consilier municipal de la USR a dat în judecată Direcţia de Sănătate Publică

Un consilier municipal a depus cerere de chemare în judecată împotriva Direcţiei de Sănătate Publică

Consilierul USR menţioneză, într-un video postat pe pagina lui de Facebook, că mai mulţi cetăţeni din cartierele Militari, Drumul Taberei, Crângaşi, Bucureştii Noi, dar şi localităţi precum Chiajna, Mogoşoaia, Dragomireşti şi Chitilia sunt afectaţi de deşeurile Iridex din zona Rudeni-Chiajna.

“Mă aflu în faţa Tribunalului Bucureşti, unde am venit să depun o cerere de chemare în judecată împotriva Direcţiei de Sănătate Publică, care refuză să prezinte ultimul studiu pe care îl deţine în legătură cu problemele generate de groapa de deşeuri Iridex Chiajna şi despre efectele acestora asupra sănătăţii. (...) Lumea de aici se plânge că, de ani de zile, aerul din zonă în anumite momente este irespirabil şi este un miros toxic, care se simte în special noaptea”, a declarat consilierul municipal USR, Alexandru Gâdiuţă.

De asemenea, Alexandru Gâdiuţă a mai precizat că va fi organizat un protest în faţa Ministerului Muncii, pentru a semnala problema deşeurilor.

“Mâine de la ora 7 este un protest în faţa Ministerului Mediului în legătură cu această problemă, la care voi participa, şi la care vă invit să participaţi. (...) Este important să fim cât mai mulţi pentru a arăta că autorităţile trebuie să se implice în această problemă”, a mai adăugat consilierul municipal.

De cealaltă parte, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti precizează că au realizat un plan de monitorizare a emisiilor de la groapa de gunoi, însă nu a fost ascuns acest studiu. Totodată, aceştia spun că toate informaţiile pot fi aflate printr-o cerere scrisă.

“Noi doar avem un plan de monitorizare a emisiilor de la groapa de gunoi, atât. Restul nu ţine de mine, restul ţine de Garda de Mediu şi de Agenţia de Mediu. Noi nu avem ce să ascundem. (...) Acel plan nu se face public. (...) Dacă are vreo problemă, să depună o sesizare la noi şi vom da un răspuns în scris. Aşa se procedează, se face o solicitare în scris, iar noi punem la dispoziţie toate documentele”, a declarat, pentru MEDIAFAX, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti, Cristina Pelin.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici