Prima pagină » Social » Un jandarm din Bucureşti a fost prins în timp ce se masturba în faţa unei fetiţe de 12 ani

Un jandarm din Bucureşti a fost prins în timp ce se masturba în faţa unei fetiţe de 12 ani

Un jandarm al Unităţii 0829 Pază ambasade şi alte obiective diplomatice a fost de poliţiştii Secţiei 7 din Capitală, marţi, în timp ce se masturba în faţa unei fetiţe de 12 ani, lângă parcul Plumbuita din sectorul 2, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Poliţie.
Un jandarm din Bucureşti a fost prins în timp ce se masturba în faţa unei fetiţe de 12 ani

Subofiţerul Unităţii Speciale 30 Pază şi Protecţie Instituţională Bucureşti a fost eliberat din funcţie de Jandarmeria Română.

Conducerea Jandarmeriei Române a dispus în procedură de urgenţă luarea celor mai ferme măsuri, conform legii, pentru eliberarea din funcţie a jandarmului implicat in acest incident”, se precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Potrivit conducerii Jandarmeriei, cazul subofiţerului este unic la nivelul acestei instituţii. „Nu voi tolera sub nicio formă un asemenea comportament din partea unui angajat al Jandarmeriei Române. Este un caz unic la nivelul acestei instituţii„, a declarat şeful Jandarmeriei Române, Mircea Olaru, citat în comunicat.

Jandarmeria precizează că subofiţerul surprins „în ipostaze indecente şi imorale, nedemne de calitatea sa de militar” are 39 de ani, este căsătorit şi a fost angajat în Jandarmeria Română în 2005, iar ultima sa evaluare psihologică a avut loc în 2012.

La momentul incidentului, acesta se afla în timpul liber.

Potrivit surselor citate, jandarmul, care era în civil, a fost surprins în jurul orei 12.10 de o patrulă de Poliţie.

Avea pantalonii în vine şi a devenit violent în momentul în care s-a încercat imobilizarea lui”, au mai spus aceleaşi surse.

În cele din urmă, poliţiştii au reuşit să-l imobilizeze pe jandarm şi l-au adus la Secţia 7, unde acesta a fost audiat şi şi-a recunoscut fapta.

 

Recomandarea video

EXCLUSIV | Parchetul General: Decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă cu fonduri europene și evaziune fiscală, nu și celor de corupție / Ce se mai poate face astfel încât infractorii și inculpații să nu scape pe prescripție / Fosta judecătoare Daniela Panioglu demontează interpretarea parchetului / Fostul procuror Elena Hach: Corupția cu bani europeni nu se mai prescrie pe regula ÎCCJ
G4Media
A murit Spiridon, tatăl lui Adrian Mutu » Fan Știința, părinte exigent + Pasiunea transmisă printr-o pereche de jambiere
GSP.ro
Zece alpiniști, inclusiv celebrul Nirmal Purja, sunt căutați de salvatori după o avalanșă pe unul dintre cei mai înalți munți din lume. Mesajul transmis de alpinistul Horia Colibășanu
Gandul
'L-au resuscitat'. Prima reacție a lui Stelian Ogică, după ce Adrian Ropotan a fost implicat într-un accident teribil
Cancan
Anamaria Prodan, apariție fără inhibiții la 53 de ani, în costum de baie
Prosport
Pedeapsă mică pentru contabila care a țepuit MAE cu 8,4 milioane de lei. Cum povestește inculpata că a luat banii: „Când diplomații erau în misiune, eu îi treceam ca fiind în concediu”
Libertatea
Adrian Ropotan, în stare gravă după accidentul de microbuz din Argeș. Antrenorul a fost resuscitat la fața locului. Imagini de la locul accidentului
CSID
Un proprietar își vinde mașina chinezească pe Autovit după aproape 32.000 km. Cât cere pe modelul chinezesc
Promotor
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia