Un lider din Opoziţie crede că românii din diaspora ar trebui să dea în judecată Ministerul de Interne pentru MANIPULARE şi minciună

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, i-a îndemnat pe românii din diaspora să dea în judecată Ministerul de Interne pentru ”manipularea şi minciuna duse la paroxism” în privinţa acuzaţiilor de tentativă de lovitură de stat la protestul din 10 august.

525 afișări
Imaginea articolului Un lider din Opoziţie crede că românii din diaspora ar trebui să dea în judecată Ministerul de Interne pentru MANIPULARE şi minciună

Un lider din Opiziţie crede că românii din diaspora să dea în judecată Mininsterul de Interne pentru MANIPULARE şi minciună

”Românii din diaspora ar trebui să dea în judecată Ministerul de Interne pentru manipularea şi minciuna duse la paroxism. A susţine că, pe 10 august, românii care au venit în ţară pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de Guvernul Dragnea-Dancilă au fost trimişi de statele din care provin pentru a da o lovitură de stat arată cât de limitaţi sunt aceşti oameni care conduc astăzi destinele României. Doar comuniştii îi priveau cu atâta ură şi dispreţ pe românii care nu mai suportau umilinţele regimului şi plecau din ţară. În România anului 2018, nu există nicio diferenţă între linia de propagandă a fostului PCR şi cea a PSD”, a scris pe Facebook Eugen Tomac.

El a mai susţinut că, prin aceste declaraţii, Carmen Dan insultă, în mod direct, statele cu care avem relaţii speciale, fiind împreună parte a Uniunii Europene şi a NATO.

”Cum pregătim noi Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, acuzându-i pe europeni că ne trimit cetăţenii în ţară pentru a schimba cu forţa ordinea în stat? Carmen Dan are obligaţia de a oferi public explicaţii referitoare la enormităţile pe care le debitează. Să ne explice, de asemenea, de ce insistă în a minţi şi a aduce, în mod constant, deservicii României? De ce insistă, cu atâta încrâncenare, să arunce totul pe umerii unor conaţionali care au vrut doar sa tragă un semnal de alarmă actualei guvernări care împinge ţara în afara Uniunii Europene. Români, indiferent unde locuiţi, România este ţara voastră. Daţi-o în judecată pe această impostoare care s-a agăţat de scaunul ministerial şi vă denigrează, în numele statului român, acuzându-vă de tentativă de lovitură de stat. Astfel de acţiuni nu pot rămâne nepedepsite. Demnitatea românilor este mai presus de iresponsabilitatea unor politicieni cu minte îngustă”, a adăugat Tomac.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a spus joi că Jandarmeria a depus o sesizare la DIICOT în care a expus o serie de date şi fapte rezultate în urma analizelor care s-au făcut la nivelul Jandarmeriei Române.

”Cred că sunt îndreptăţiţi să facă lucrul acesta, pentru că ei sunt până la urmă cei care au avut un rol important şi determinant în gestionarea evenimentelor de la 10 august”, a declarat ministrul de Interne.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici