Un lider PSD vrea ordin de restricţie împotriva lui Marian Moroşanu, zis ”Ceauşescu” după ce ar fi fost agresat: ”Am sunat la 112” | VIDEO

Liviu Pop este decis să ceară un ordin de restricţie împotriva lui Marian Moroşanu, zis ”Ceauşescu”, după ce acesta l-a agresat verbal luni seara, la ieşirea dintr-un post de televiziune. Senatorul nu exclude o plângere colectivă pe care s-o facă alături de alţi colegi din PSD, hărţuiţi şi ei de Moroşanu.

1014 afișări
Imaginea articolului Un lider PSD vrea ordin de restricţie împotriva lui Marian Moroşanu, zis ”Ceauşescu” după ce ar fi fost agresat: ”Am sunat la 112” | VIDEO

Un lider PSD vrea ordin de restricţie împotriva lui Marian Moroşanu, zis ”Ceauşescu” după ce ar fi fost agresat: ”Am sunat la 112” | VIDEO

”Un cetăţean care a treia oară face acest lucru cel puţin cu persoana mea şi nu cred că e un lucru normal să se întâmple aşa ceva într-o ţară civilizată. Am sunat la 112 şi am semnalat acest incident în faţa studioului de televiziune. A durat cam 15 minute. De fapt, filmarea (lui Marian Moroşanu de pe Facebook - n.r.) este cu mine când vorbeam la 112 cu agentul de poliţie”, a explicat senatorul PSD Liviu Pop, într-o declaraţie dată marţi MEDIAFAX cu privire la agresarea sa verbală, luni seară, de Marian Moroşanu, zis ”Ceauşescu”, la ieşirea din postul de televiziune B1TV.

Pop spune că este decis să ceară un ordin de restricţie împotriva agresorului său, pe care e posibil să-l solicite odată cu depunerea plângerii penale, dar spune că e posibil să nu o facă în nume personal, ci împreună cu toţi colegii din Partidul Social Democrat care au fost hărţuiţi de Moroşanu.

”În ceea ce priveşte o plângere penală, ştiu că există articolul de hărţuire, articolul 208, dar nu cred că se va rezolva foarte mult, din perspectiva aceasta. Gândesc ca alături de colegii mei care sunt hărţuiţi că putem cere ceva de altă natură. Eventual, un ordin de restricţie. Nu sunt un fricos, dar faptul că se vorbeşte urât în public... Cei de la reţeaua de socializare cred că ar trebui să retragă acea postare în care se înjură, să scuipă, mâine-poimâine ne trezim că ni se aruncă obiecte în cap. Nu ştiu dacă plângerea pentru hărţuire o voi face în nume personal sau colectiv, în numele tututor colegilor care am fost hărţuiţi de acest personaj”, a mai spus Liviu Pop.

Luni seară, la ieşirea de la postul B1TV, senatorul PSD Liviu Pop a fost aşteptat de Marian Moroşanu, zis ”Ceauşescu” şi agresat verbal. ”Cum poţi, măi, să jigneşti un om aflat în greva foamei, măi nesimţitule? (...) Nu-ţi este ruşine? Analfabetule!”, i-a strigat ”Ceauşescu” lui Liviu Pop, aşa cum se poate auzi într-o filmare postată apoi chiar de Moroşanu pe pagina sa de Facebook.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici